Teatrul „Mihai Eminescu” invită botoșănenii, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Bani din cer” de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Vasilachi.
Spectacolul va fi pus în scenă sâmbătă, 19 octombrie și duminică, 20 octombrie de la ora 18:00 , la Casa Tineretului. Regia artistică şi coloana sonoră îi aparțin lui Alexandru Vasilachi, iar scenografia lui Mihai Pastramagiu.
Din distribuția fac parte Jean Perkins – Dana Bucătaru, Henry Perkins – Sorin Ciofu, Bill – Ioan Crețescu, Davenport – Gheorghe Frunză , Betty Johnson – Lorena-Petronela Chiribuță, Vic Johnson – Răzvan Amitroaei, Slater – Vali Popa, Un trecător – Petruț Butuman.
„Orice situaţie de acest fel te învaţă ceva, te reface”
Piesa „Bani din cer” este concepută astfel încât să ofere actorilor oportunitatea de a-și evidenția talentul, punându-i în situații comice și explozive și provocându-i să reacționeze în mod constant.
„Ray Cooney, autorul textului, este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi „Bani din cer” nu face excepţie de la „regulă”. Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite! Orice situaţie de acest fel – când capeţi, surprinzător – o sumă mare de bani – te învaţă ceva, te reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani”, au spus reprezentanții teatrului botoșănean.
Prețul unui bilet întreg este de 36 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari de 18 lei. Biletele se găsesc la Casa Tineretului, la casieria Cinema Unirea sau online accesând https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.