Naționala României, condusă de Mircea Lucescu, se va duela astăzi de la ora 21:45 cu Lituania pe stadionul „S. Dariaus ir S. Girėno stadionas” din Kaunas, în cadrul rundei a patra Grupa C2 din Liga Națiunilor, confruntarea fiind transmisă în direct de Antena 1.
„Tricolorii” se prezintă la acest meci cu 9 puncte din 3 etape, având un avans de 3 puncte față de Kosovo, care ocupă locul secund. Lituania, pe de altă parte, se află pe ultimul loc în grupă, fără puncte acumulate în primele trei etape. Partida promite a fi una interesantă, iar elevii lui Mircea Lucescu își doresc o victorie care să le asigure în mare parte locul 1 în grupa din Liga Națiunilor.
Lituania – România se va juca astăzi de la ora 21:45, confurntarea fiind în direct pe Antena 1.
Echipe probabile Lituania – România:
Lituania: Gertmonas – Sirvys, Kazukolovas, Girdvainis, Tutyskinas – Vorobjovaas, Gineitis – Dolznikov, Slivka, Cernych – Kucys.
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Chipciu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă