La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali au preluat și au intervenit la zeci de sesizări cu privire la șoferii care își parchează mașinile la întâmplare, iar un autoturism a fost ridicat din poarta Stadionului.
Cele mai multe plângeri au făcut referire la ocuparea abuzivă de către alte autoturisme a locurilor de parcare concesionate, blocarea căilor de acces, ocuparea stațiilor de TAXI și transport public local.
Amenzi de mii de lei pentru mașinile lăsate la întâmplare
Astfel, în perioada 4 – 6 octombrie, polițiștii au aplicat 25 sancțiuni contravenționale, din care 17 cu amendă în cuantum de aproximativ 7.000 lei.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, au preluat și intervenit la un număr de 27 sesizări cu privire la ocuparea abuzivă de către alte autoturisme a locurilor de parcare concesionate, blocarea căilor de acces, ocuparea stațiilor de TAXI și transport public local. În total, au aplicat 25 sancțiuni contravenționale, din care 17 cu amendă în cuantum de 7.010 lei, dar și 44 puncte de penalizare”, au spus reprezentanții instituției.
De asemenea, o mașină parcată în poarta stadionului a fost ridicată. „Pentru un autoturism s-a dispus măsura tehnico-administrativă de ridicare, deoarece bloca intrarea în Stadionul Municipal (poarta nr. 3)”, au transmis polițiștii locali.