Alegeri prezidențiale. Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că, în cursul zilei de sâmbătă, au fost înregistrate alte şase candidaturi la funcţia de preşedinte al României.
Potrivit unui comunicat transmis de BEC, şi-au depus candidatura:
* Silviu Predoiu, desemnat de Partidul Liga Acţiunii Naţionale;
* Oana Creţu, desemnată de Partidul Social Democrat Unit (PSDU);
* Sebastian-Constantin Popescu, desemnat de Partidul Noua Românie (PNR);
* Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru, desemnată de partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
* Ciprian-Romeo Mega – candidat independent la funcţia de preşedinte al României;
* Răzvan-Nicolae Constantinescu, desemnat de Partidul Patrioţii Poporului Român (PPR).
De asemenea, odată cu depunerea candidaturilor propuse de către formaţiunile politice au fost înregistrate şi semnele electorale ce vor fi folosite de candidaţi la alegerile pentru preşedintele României din acest an.
BEC urmează să se pronunțe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor și a semnelor electorale, după caz, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.
Potrivit calendarului electoral, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este 10 octombrie 2024.