Primele doze de vaccin gripal au ajuns deja în farmaciile botoşănene. Pentru moment, însă, farmaciştii şi-au făcut stocurile, dar doritorii întârzie să apară. Asta şi pentru că, de anul trecut, s-a modificat radical modalitatea prin care o persoană poate beneficia de vaccinul gripal.
Mult mai greoaie, aceasta face ca persoanele mai comode să nu se mai vaccineze, din cauza umblăturii pe care ar avea-o pentru a se vaccina. Mai mult, aceştia ar trebui să scoată şi câteva zeci de lei din buzunar, asta pentru că vaccinul nu mai este gratuit, ci doar compensat, pentru majoritatea populaţiei.
„Încă n-au apărut prescripțiile”
Apropierea sezonului rece a făcut ca deja, majoritatea farmaciilor din ţară să îşi facă stocuri de vaccin gripal. Campania de vaccinare antigripală se desfăşoară, însă, mai greoi după ce, de anul trecut, a fost schimbat complet modul în care doritorii se pot vaccina. Primii care se interesează de vaccin sunt, ca întotdeauna, şi cei care sunt mai expuşi la boală. Cu toate acestea, ei nu pot achiziţiona direct, ci le trebuie o reţetă.
„Au început în special pacienții vârstnici să întrebe în farmacii dacă vaccinul a apărut, într-adevăr, noi avem deja vaccinul în frigider. Avem, dar încă n-au apărut prescripțiile. Așteptăm să vină. Pacienţii îl primesc destul de repede. În 24 de ore vaccinul este în farmacie”, a precizat farmacist Adina Munteanu.
„Cererea de vaccin antigripal nu vine de la medic către pacient”
Unii pacienţi se plâng şi de faptul că medicul de familie nu le recomandă vaccinare, însă este important de ştiut că pacientul îi poate cere medicului să îi prescire reţeta cu vaccinul gripal.
„Cererea este sporadică nu este o cerere mare, există pacienți care se interesează cu titlu informativ. Deci medicul verifică starea de sănătate, dar este recomandat ca și populația să se vaccineze antigripal, să se adreseze medicului de familie și medicul după evaluarea stării de sănătate prescrie pacientului care cere acel produs, deci nu vaccinul antigripal. Cererea de vaccin antigripal nu vine de la medic către pacient, ci de la pacient către medic, medicul poate doar să-i sugereze că ar fi bine, având în vedere starea de sănătate, afecțiuni cronice, bolnavi imuno-depresați, copii, gravide”, a precizat farmacist Maricica Cazacu, președinte colegiul farmaciștilor Botoșani.
Procedură tot mai complicată pentru vaccin
Pentru moment, însă, cererea în farmacii nu este atât de mare, asta şi din cauza drumurilor pe care trebuie să le facă un pacient, între medicul de familie şi farmacie, dar şi a modului în care trebuie să păstreze vaccinul până la administrare.
Întreaga procedură pentru vaccinarea antigripală pare, însă, tot mai anevoiasă pentru unii pacienţi. „De preferat este să vină cu o gentuță de frig sau dacă nu dispune de această gentuță de frig, să meargă imediat după ce și-a achiziționat vaccinul din nou la medic să își administreze doza. Cam aceasta ar fi procedura. Dacă nu să meargă direct repede acasă să îl pună la frigider. Vaccinul trebuie să stea la maxim 8 °C. Între 2 ° și 8 °C și când pacientul are o nouă programare la medicul de familie se duce imediat cu doza”, a mai spus farmacista Adina Munteanu.
Cât trebuie să plătească cei care vor să se vaccineze
Faţă de acum doi ani, cei care doresc să se vaccineze trebuie să scoată şi aproximativ 35 de lei din buzunar, cât este 50% din valoarea vaccinului. Singurii care nu plătesc sunt copiii de până la 9 ani şi pensionarii.
Problema, pentru moment, este că farmaciştii nu se înghesuie să vaccineze în farmacie. Asta şi dintr-un considerent pur financiar şi anume ei nu sunt plătiţi pentru această procedură medicală, pe când medicul de familie da. „Vaccinul gripal este în piață sub 2 forme farmaceutice, mă refer la cel decontat prin sistemul de asigurări de sănătate. Există situația pensionarilor şi a copiilor care beneficiază de gratuitate și există situația salariaților cărora li se va elibera vaccinul în regim compensat circa 50 % compensat”, a arătat farmacista Maricica Cazacu.
Sunt şi pacienţi care s-au vaccinat anual şi aşteaptă şi acum să facă acelşi lucru. Oamenii chiar îşi sfătuiesc şi rudele şi apropiaţii să se imunizeze împotriva gripei.
Farmaciştii spun că cei care doresc pot lăsa vaccinul în păstrare chiar în frigiderele specializate ale farmaciilor. Aceştia le achită, după care cutia de vaccin este inscripţionată cu numele lor, iar când stabilesc cu medicul de familie ziua şi ora vaccinarii pot merge la farmacie să îl ridice și să meargă direct în cabinetul medicului de familie.
Fraților , puneți lumea pe drumuri ! Nu era mai simplu , cei care doresc vaccinul , să se prezinte direct la medicul de familie care este plătit să facă așa ceva ?