sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocalSecții de votare mutate din cauza reabilitărilor. „Vor exista soluții și acces...

Secții de votare mutate din cauza reabilitărilor. „Vor exista soluții și acces separat” (VIDEO)

În contextul reabilitării mai multor unități de învățământ din municipiul Botoșani, o parte dintre secțiile de votare care funcționau în aceste clădiri vor fi relocate sau suplimentate. Astfel, unele școli și licee vor găzdui un număr dublu de secții de votare față de anii anteriori, conform unui anunț făcut de prefectul județului, Dan Nechifor.

Numărul secțiilor de votare va crește la 433

Prefectul Dan Nechifor a declarat că pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din județ vor fi organizate 433 de secții de votare. Unele dintre acestea vor fi amplasate la etajele clădirilor școlilor, acolo unde anterior funcționau doar la parter. „Știți foarte bine că în general erau la parter pentru un acces mai facil. De data aceasta, vom suplimenta în instituțiile de învățământ care au deja secții de votare la parter și vom dubla numărul secțiilor de votare și la etajul 1, bineînțeles cu asigurarea accesului separat”, a explicat Dan Nechifor.

Soluții pentru persoanele cu dificultăți de deplasare

Prefectul a dat asigurări că aceste schimbări nu vor afecta procesul de votare pentru persoanele în vârstă sau cu mobilitate redusă. Acestea vor avea opțiunea de a vota pe liste suplimentare în secțiile cele mai apropiate de domiciliul lor, dacă pot demonstra problemele de deplasare. „Nu cred că ar trebui să fie probleme, motivat de faptul că persoanele în vârstă care au probleme de deplasare și pot demonstra acest lucru pot vota pe liste suplimentare în secția de votare care este apropiată domiciliului”, a subliniat prefectul.

Secții de votare suplimentate în mai multe școli din oraș
Printre unitățile de învățământ în care numărul secțiilor de votare va fi dublat se numără Școala nr. 11, Școala nr. 14, Școala nr. 2 și Școala nr. 8 din Botoșani. Autoritățile locale se asigură că noile secții vor fi organizate astfel încât să fie respectate normele de acces și siguranță.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...