A fost fiul pescarului Zevedeu și al mironosiței Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. El este, pentru prima oară, ca ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu fratele său, Iacov, a fost chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să-I urmeze. Ioan a fost cel mai tânăr Apostol al Domnului.
În scrierile biblice, Ioan și Iacov, sunt numiți „fiii lui Zevedeu” sau, pentru credința lor puternică, „fiii tunetului”. În cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numește cu numele, ci cu sintagma „ucenicul prea iubit al lui Iisus” (Ioan, 21, 20). În acest sens, la Cina cea de Taină, el stă aproape de pieptul Mântuitorului, în semn de iubire și ascultare.
Împreună cu Apostolii Petru și Iacov, Ioan îl însoțește pe Iisus Hristos în cele mai importante momente ale vieții Sale pământești, precum Învierea fiicei lui Iair, Schimbarea la Faţă și rugăciunea din grădina Ghetsimani. Mai apoi, când Mântuitorul era răstignit pe Cruce, el este ales drept purtător de grijă pentru Fecioara Maria, pe care o însoțește până la cinstita ei Adormire. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormântul gol.
Sfântul Apostol Ioan este singurul Apostol care nu a murit cu moarte mucenicească. După adormirea Maicii Domnului, sfântul a mers în localitatea Efes, din Asia, pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos. Între anii 90-95, însă, el a fost exilat în insula Patmos, de către împăratul Domițian. Într-o peșteră din acest loc pietros, Ioan a primit revelația despre sfârșitul lumii, pe care a consemnat-o în cartea profetică Apocalipsa. După moartea lui Domițian, sfântul s-a întors în Efes.
Apocalipsa a scris-o sfântul pe când se afla în insula Patmos, iar Evanghelia și cele trei Epistole le-a scris în Efes, după întoarcerea din exil. Sfântul Ioan Evanghelistul este acela care a vestit lumii că „Dumnezeu este iubire” și că „Dumnezeu este lumina”.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a trecut la cele veșnice la aproape o sută de ani, în apropiere de localitatea Efes, unde a și fost înmormântat.
Simbolul său este vulturul, datorită profunzimii teologiei Evangheliei sale.
Iisus cere istoriei decizia existenței Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Așa a rămas și mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a țesut destinului omenesc, și prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e așa de zbuciumată și veșnicia lui e așa de hârțuită și mușcată de șerpii îndoielilor și contrazicerilor. Așa se explică de ce, pentru Iisus, oamenii s-au iubit și s-au urât, s-au măcelărit și s-au ajutat, au cunoscut extremitățile pasiunii și ale jertfei.
Preot Olivian SANDU
