sâmbătă, septembrie 21, 2024
AcasăEditorialSunteți voi proști, eșecurile sunt, de fapt, realizări - Cătălin MORARU, redactor...

Sunteți voi proști, eșecurile sunt, de fapt, realizări – Cătălin MORARU, redactor șef

Perioada campaniei electorale este, normal, prezentată ca fiind plină de realizări. Cum din astea nu prea sunt, dar adevărul are picioare scurte în zilele noastre, eșecurile epocale încep să fie prezentate, în premieră, ca realizări notabile.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Inundațiile de zilele astea au umplut știrile, Ciolacu și Ciucă s-au dus să viziteze electoral zona, Iohannis nu, că era ocupat cu legea asta care să-l facă senator. Ce nu vedeți la știri este că zonele inundate au mai fost în situația asta în 2012, 2016, 2020, cam la fel la în 2024. Eșecul guvernanților de a face ceva în zonă este edulcorat și schimbat într-o mare realizare prin faptul că s-au trimis acolo pături, corturi și vin niște containere de locuit, plus autorități care umblă prin noroi pentru filmare și poze.

Nici măcar la operațiunile de salvare nu s-a făcut mare lucru pentru a le ușura. Cine a avut curiozitatea de a citi PNRR a găsit acolo prevăzută suma de 35 de milioane de euro pentru achiziționarea de șenilate amfibii, utilaje de acces pe teren accidentat și de transport saci de nisip pentru întărirea digurilor; drone cu senzori, georadare pentru corpurile digurilor, plus alte echipamente de investigare a infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor (cum ar fi digurile alea care s-au rupt, de exemplu); software și hardware pentru stocarea și interpretarea datelor furnizate de drone, senzori etc, adică digitalizare cu instrumente performante.

Termenul de finalizare pentru implementarea acestor achiziții și măsuri era septembrie 2023. Banii erau destinați celor 11 administrații bazinale din România, care nu au făcut nimic, pentru că e mai simplu, au tărăgănat lucrurile până a trecut termenul, apoi au cerut amânarea. La renegocierea PNRR, guvernul PSDNL a mutat implementarea în decembrie 2024, dar nu se aude nimic de nici o achiziție.

Dacă am fi avut toate astea, ne-am fi descurcat mai bine, probabil, la inundații. Deci un eșec epocal al guvernanților, soldat cu morți, case distruse, pagube uriașe, e prezentat ca o luptă continuă cu stihiile naturii, în care Ciolacu și guvernul lui fac tot și chiar mai mult pentru oamenii necăjiți, rămași fără agoniseala de-o viață. Și, culmea, pentru că respectivii nu știu că ar fi putut fi protejați mult mai bine, îi mai și cred.

Exemplul doi. Autostrăzile. Trecem peste faptul că aia de care avem nevoie, A8, care duce spre Europa, peste Carpați, probabil nu se mai face, că nu sunt bani și rămânem la A7, aia făcută ca să ajungă mai repede Budăi și Federovici la București. Dar să zicem că e bună și asta, decât deloc. Îl văd la știri pe Ciolacu cum se laudă cu autostrada, că e cel mai mare proiect. Făcut de el, normal. Păi, hai să vedem. Licitația a fost lansată în iunie 2021, ofertanți grămadă, banii erau deja în buget. Primii 50 de kilometri trebuiau dați în circulație în aprilie 2024. E finalul lui septembrie și nimic. Cum plastic spunea Ghinea în cartea lui, și un câine lup dacă era pus șef la guvern reușea să termine la timp primii 50 de kilometri. Ciolacu și Grindeanu n-au putut. Dar Marcel al nostru e la știri și arată mândru ce autostradă frumoasă face el cu mânuțele alea. Și, culmea, lumea îl crede.

Nu mai zic nimic de Rafila, ministrul indolent al sănătății care a ratat tot ce se poate rata în materie de dezvoltare, dar e non stop la tv emițând sfaturi înțelepte și păreri cu nasul pe sus.

De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că oamenii habar nu au și nici nu vor să știe și pentru că ziariștii nu-și fac treaba.

De ce nu-și fac treaba iarăși e simplu. De exemplu, înainte de alegerile locale, chiar în luna dinaintea începerii campaniei electorale, conform datelor AEP, PSD și PNL au cheltuit nouă milioane de euro pentru publicitate, marea majoritate a banilor mergând spre televiziunile de știri.

Așa că cine și de ce să-i întrebe pe Ciolacu și restul de chestiile de mai sus? Alde Ciuvică, Gâdea, Anca Alexandrescu et comp? Vedeți bine că nu se poate, e vorba de bani serioși, repet, nouă milioane de euro într-o singură lună.

Metoda se aplică cu succes peste tot, și la nivel local chiar. Face Doina Federovici 16 postări pe Facebook despre asfaltarea a 6,5 kilometri de drum județean. S-a semnat contractul, s-a dat avizul, s-a dat alt aviz, proiectanții au desenat un cerc pe hartă și tot așa. Și după un an, e gata, avem încă 6,5 km asfaltați, iar președinta face un live direct pe asfalt, ca să vadă lumea cât e de harnică.

Stilul e același, încet, dar sigur. Așa cum se tot termină și teatrul când vin alegeri, apoi rămâne neterminat, iar vin alegeri, iar e pe terminate. Și, după cum vedem, funcționează.

Eu tot dau exemplul norvegienilor care în cinci ani de zile au făcut o autostradă de 1700 de kilometri care trece prin toate fiordurile, să nu mai tot ocolească. E plină de tuneluri, ba chiar are și un tunel prin apă, prin ocean, lung de 20 de kilometri. Care are și un sens giratoriu la mijloc. În cinci ani a fost gata tot.

Norvegienii nu au muncitori sau ingineri mai buni, proiectanți mai dibaci, nu. Au în schimb un stat mai normal, care nu e condus de mediocri și nulități. Mediocrii lor au înțeles că sunt mediocri și au rămas șoferi, secretare, vânzători de covrigi sau cătane ieșite la pensie, nu s-au înghesuit să conducă țara. Ceea ce nu înseamnă că sunt mai puțin respectați, nu, doar și-au dat seama de nivelul lor de incompetență. Adică, nu mă pricep, nu mă bag, pe românește.

La noi nu se poate, că de vorbit e mai simplu, mai ales când nu te contrazice nimeni. Și o gogoașă repetată îndeajuns de mult devine brusc adevăr.

Așa că iar va fi o campanie plină de realizări, planuri magnifice și oameni de stat deosebiți, la fel ca în ultimii 35 de ani, ba chiar mai mult, că acu apar și din ăștia care dau case gratis și fac insule în Marea Neagră, ca la Abu-Dhabi. Că dacă se poate zice orice de ce nu?

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
10.5 °
58 %
2.1kmh
1 %
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
26 °
mar
27 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avantajul când ai văruit proaspăt în casă e că ai și parcare rezervată.

EDITORIAL

Despre reforma din sistemul de pensii, sau marea recalculare cum i se mai spune, s-a vorbit atât de mult (și încă se mai vorbește),...

EPIGRAMA ZILEI

Sus, pe...cerul țării mele Găsești astăzi, pe alese, O puzderie de stele Și de trese... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...