Ce înseamnă HCT, HGB, VSH sau TG? Analizele de sânge pe înțelesul tuturor

Hemoglobina 

Hemoglobina (HGB) este substanța care dă culoarea roșie a sângelui (a globulelor roșii) și fixează oxigenul. Cu cât sângele este mai roșu cu atât conține mai multă hemoglobină. Aceasta este exprimată în grame la 100 ml sânge. Valorile normale la bărbați sunt 13.5-17.5 g la 100 ml sânge, iar la femei 12-16 g la 100 ml sânge.

HGB scade în anemii (pierderi mari de sânge, boli infecțioase, lipsă de fier și vitamine, intoxicații cu substanțe chimice, subnutriție etc.).

Hematiile sau eritrocitele

Hematiile sau eritrocitele -RBC- (Globulele roșii): Măsurarea acestora se raportează la 1 mm cub de sânge. Valorile normale la bărbați sunt de 4.300.000 – 5.7000.000 la 1 mm cub de sânge, iar la femei de 3.800.000 – 5.100.000 la 1 mm cub de sânge.

Hematiile cresc atunci când organismul se deshidratează (prin febră, vărsături, transpirație) și scade în cazul anemiilor (pierderi mari de sânge, boli infecțioase, lipsă de fier și vitamine, intoxicații cu substanțe chimice, subnutriție etc.).

Leucocitele sau Globulele albe

Leucocitele sau Globulele albe (WBC) sunt produse de măduva osoasă. Acestea sunt foarte variate ca formă și structură. Și aici vorbim de granulocite neutrofile, granulocite eozinofile,  limfocite și monocite. Acestea au rolul de a lupta împotriva infecțiilor (prin mobilizarea unui număr mare de globule albe organismul se apară natural împotriva infecțiilor). Lucocitele omoară și distrug microbii. Măsurătorile se raportează la 1 mm cub de sânge. Numărul globulelor albe față de globulele roșii este mult mai mic. Valorile normale sunt de 4.500-11.000 / 1 mm cub de sânge.

Leucocitele cresc în toate bolile însoțite de febră (infecții, boli ale sângelui) și scad în anemii (pierderi mari de sânge, boli infecțioase, lipsă de fier și vitamine, intoxicații cu substanțe chimice, subnutriție etc.)

Granulocitele neutrofile reprezintă procentul cel mai mare de globule albe, cresc în boli infecțioase acute și scad în boli infecțioase cronice. Valorile normale sunt de 60-70%.

Granulocitele eozinofile cresc în bolile alergice și bolile produse de paraziți. Valorile normale sunt de 1-4%.

Monocitele cresc în bolile produse de anumiți viruși și în bolile de sânge. Valorile normale sunt de 25-30%.

Limfocitele cresc în bolile virale, în boli cronice și boli de sânge. Valorile normale se încadrează între 4 și 8%.

Trombocitele

Trombocitele (PLT) au un rol important în coagularea (închegarea) sângelui și oprirea hemoragiei. Sunt cele mai mici componente solide ale sângelui. Măsuratorile se raportează la 1 mm cub de sânge. Se recomandă numărătoarea trombocitelor înainte de operații deoarece scăderea lor provoacă hemoragii. Valorile normale ale trombocitelor sunt de 150.0000 – 450.000 / 1 mm cub de sange.

Creșterea trombocitelor provoacă coagularea sângelui chiar în interiorul corpului (produce cheaguri, împiedică circulația sângelui, duce la apariția trombilor, poate să provoace infarctul miocardic).

Scăderea trombocitelor provoacă sângerarea vaselor de sânge chiar și la leziunile foarte mici.

Hemoleucograma

Hemoleucograma completă este o analiză care măsoară următoarele cantități: numărul de globule roșii din sânge – eritrocite (RBC), numărul de globule albe din sânge – leucocite (WBC), cantitatea totală de hemoglobină din sânge (HGB), procentul de globule roșii (hematocrit) (HCT), concentrația medie a hemoglobinei (MCHC), numărul de trombocite (PLT). De ce se face acest test ?

Hemoleucograma completă este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase boli. Rezultatele pot să reflecte anumite probleme legate de volumul sângelui (deshidratare) sau de pierderi de sânge. Poate, de asemenea, să indice disfuncționalități în producerea, ciclul de viață și rata distrugerii celulelor de sânge, precum și infecții acute sau cronice ori alergii.

Viteza de sedimentare a hematiilor

VSH (VSE) Viteza de sedimentare a hematiilor (viteza de sedimentare a eritrocitelor) este o analiză simplă, care se bazează pe proprietatea globulelor roșii de a sedimenta, de a se depune într-un tub de sticlă, după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu o substanță anticoagulantă. Practic, reprezintă viteza cu care globulele roșii se separă de plasma sanguină și se depun pe fundul tubului asezat în poziție verticală. VSH se deosebește de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan, după un oarecare timp, în plasmă și globule roșii, fără ca să fie centrifugat în prealabil. Dacă un tub subțire, înalt de 200 mm, se umple cu sânge și se menține în poziție verticală timp de o oră și apoi două ore, se observă cum deasupra se separă plasma. Astfel, valoarea VSH se socotește după numărul de mm de plasmă separată într-o oră și în două ore.

Valorile normale la bărbați sunt de 3-10 mm la o oră, 5-15 mm la două ore, în timp ce la femei sunt de 6-13 mm la o oră, 10-20 mm la două ore.

Cu cât crește înălțimea stratului inferior compus din globule roșii, cu atât valoarea VSH este mai mare. Creșteri patologice se întâlnesc în numeroase boli. Din această cauză, o creștere a VSH nu este specifică și nu poate pune un diagnostic de boală ci arată medicului că undeva, în organism, există o infecție acută sau cronică, o boală cronică neinfecțioasă sau o dereglare a funcției normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plămâni etc.).

VSH este o analiză de orientare și numai medicul poate să analizeze cauzele care a produs creșterea peste normal a valorii VSH. Creșterea VSH peste 40-50 mm la oră constituie un semnal de alarmă, chiar în lipsa altor simptome de boală. În acest caz, repetarea analizei după două săptămâni este absolut necesară. După cum valorarea VSH scade, se menține sau crește, medicul își poate da seama și de evoluția bolii. Dar VSH poate crește și în unele condiții fiziologice, așa cum s-a constatat la femei, în perioada menstruală sau după luna a patra de sarcină, ori la persoanele mai în vârstă.

Există și persoane care toată viața au VSH moderat crescut (20/40 mm) fără să aibă vreo boală – constituțional. Totuși cresteri foarte mari ale VSH se întâlnesc în aproape toate infecțiile acute microbiene și virale, în tuberculoză, în reumatism, în anemie, în unele boli parazitare, în boli hepatice, ale rinichilor, în boli tumorale etc.

Glicemia

Glicemia sau analiza zahărului din sânge. Glucoza reprezintă combustibilul de bază pentru obținerea energiei necesare omului. Aceasta este obținută de organism din alimente bogate în glucoză cum sunt: dulciurile, alimentele care conțin amidon (cereale, cartofi etc.). Organismul poate fabrica zahăr chiar din proteine și grăsimi. În această situație cresc și toxinele din sânge.

Chiar dacă diabeticul manâncă, el slăbește. Dacă glicemia crește peste 200-300 mg (hiperglicemia) se ajunge la comă diabetică (coma hiperglicemică) cu sete, gura uscată, respirație rapidă cu miros de acetonă, oboseală, amețeală. Dacă glicemia scade mult sub valorile normale se ajunge la coma hipoglicemică cu tremurături, transpirații, slăbiciune și chiar pierderea conștienței. Valorile normale ale glicemiei sunt de 70-110 mg la 100 ml sânge.

Întâlnim hiperglicemie în diabetul zaharat care apare din cauza secreției mici (sau deloc) de insulină. Din această cauză, glucoza nu se consumă suficient, ea se acumulează în sânge și duce la creșterea glicemiei. O mai întâlnim în bolile glandelor endocrine (tiroida, hipofiza, suprarenalele),  la persoanele sănătoase, când analiza sângelui se face după un consum mărit de dulciuri (glicemia revine la normal dupa ce dispare și cauza), la persoanele care s-au tratat cu anumite medicamente – antidiabetice  (glicemia revine la normal dupa ce dispare și cauza).

Vorbim de hipoglicemie în cazuri de înfometare (inaniție), atunci când se consumă rezervele de glucide din ficat. În caz de efort fizic mare, de asemenea, se consumă din rezerva de glucide din organism ca și în cazul în care bolnavii de diabet iau o doza prea mare de insulina.

Trigliceridele

Trigliceridele (TG) sunt lipide simple din grăsimi cu rol energetic. Sunt grăsimi care se depun pe vasele de sânge și în ficat. Valori normale ale trigliceridelor se încadrează între 50 și 150 mg, la 100 ml ser, pentru bărbați și femei.

TG cresc atunci când vorbim de boli ereditare, boli de ficat, boli de rinichi, în supraalimentație, în special cu grăsimi, în diabetul zaharat, în insuficiența glandei tiroide, în stres puternic, în intoxicația cu alcool, în intoxicația cu substanțe toxice.

TG scad în cazuri de înfometare (inaniție), în caz de efort fizic mare.

Colesterolul

Colesterolul este o grăsime ce se găsește în toate celulele organismului, cu mențiunea că 20-30 % din colesterol provine din alimentație, iar 70-80 % din colesterol este fabricat de organism la nivelul ficatului. Există colesterol „rău“ LDL, respectiv cel care se depune pe pereții arterelor, producând ateroscleroza, și există colesterol „bun“  HDL, respectiv colesterolul “scos” din artere şi alte ţesuturi pentru a fi eliminat din corp. Colesterolul „rău“ se găsește de 3-4 ori mai mult în organism decât cel „bun. Astfel, cu cât cantitatea de LDL-colesterol din sânge va fi mai mare, cu atât riscul de apariție și progresie al cardiopatiei ischemice va fi mai mare.

Valorile normale sunt 50-130 mg/dl. Practic, nivelele optime ale LDL-colesterol trebuie să fie mai mici de 130 mg/dl, pentru adultul tânar, mai mici de 100 mg/dl pentru persoanele care asociază alți factori de risc cardiovascular, mai mici de 70 mg/dl, pentru persoanele cu cardiopatie ischemică manifesta, iar la cei cu evenimente cardiovasculare în prezent LDL-colesterolul trebuie să fie sub 55 mg/dl. Creșterea colesterolului „rău“ prezintă risc mare pentru sclerozarea arterelor prin depunerea lui pe pereții acestora și îngustarea lor. Acesta provine din alimentele de origine animală ca: galbenusul de ou, ficatul, carnea grasă, smântâna, untura, slănina, icrele, lactatele nedegresate, maioneza etc consumate în exces.

De menționat că legumele și fructele nu conțin colesterol. Pe de altă parte, moștenirea genetică, care contribuie la sinteza crescută de colesterol din orice aliment, este un factor important. Creșterea colesterolului se previne prin mișcare și alimentație corectă sau prin medicamente prescrise de medic. Valorile normale ale colesterolului variază în funcție de vârstă și sex și trebuie să fie sub 200 mg, la 100 ml sânge. Colesterolul crește în bolile cardiovasculare, în bolile cerebrale, în diabetul zaharat, în bolile renale, bolile hepatice, boli ale glandei tiroide.

Pe de altă parte lipoproteinele cu densitate mare (HDL) reprezintă colesterolul ”bun”. HDL transportă colesterolul din diferite părți ale corpului spre ficat, astfel împiedicând depunerea acestuia în pereții arterelor. Cu cât nivelul HDL-colesterol este mai mare, cu atât riscul de cardiopatie ischemică este mai mic.

Valorile normale ale acestuia sunt de 35-100 mg/dl. Nivelul optim de HDL-colesterol este în jur de 45 mg/dl, pentru bărbați și în jur de 55 mg/dl, pentru femei. Există un risc crescut de cardiopatie ischemică, atunci când nivelul de HDL – colesterol este sub 35 mg/dl.

Fibrinogenul

Fibrinogenul este o substanță proteică din sânge care are rol în coagularea acestuia. Valorile  normale ale fibrinogenului sunt  între 200 și 400mg la 100 ml. Fibrinogenul crește peste valorile normale în bolile infecțioase, în reumatismul articular și scade în boli ale ficatului.

Deșeurile rezultate din consumarea proteinelor

Deșeurile rezultate din consumarea proteinelor: acidul uric, creatinina, ureea. Aceste substanțe se găsesc în sânge și devin adevărate otrăvuri pentru organism dacă depășesc valorile normale. Organismul le elimina prin rinichi.

Valorile normale din sânge ale acidului uric sunt de 3.5-7.0 mg la 100 ml (bărbați) și de 2.6-6 mg la 100 ml (femei), ale ureei de 20-40 mg la 100 ml și ale creatininei de 0.6-1.1 mg la 100 ml. Valori crescute întâlnim în gută, în bolile infecțioase, în boli de sange, în boli de rinichi, în caz de efort fizic mare, la persoanele care consumă o cantitate mare de carne sau la persoanele predispuse să producă acid uric mult. Valorile scad la persoanele subnutrite sau în bolile de ficat (când se perturbă sinteza proteinelor).

Sodiul

Sodiul este un mineral, un microelement care are proprietatea de a menține constant echilibrul apei la exteriorul celulelor, dar și cu rol în menținerea echilibrului acido-bazic, favorizând astfel excitabilitatea musculară. Acesta contribuie la buna funcționare a sistemului nervos și a musculaturii. Nivelul sodiului existent în organism este reglat de rinichi, care crește sau scade excreția, în functie de cantitatea ingerată.

Cantitatea de sodiu din organism este de 80-100 grame. Acesta are capacitatea de a reține apa în organism. Este necesar ca sodiul să fie scăzut în organism, pentru a proteja inima și rinichii. Atât inima cât și rinichii fac eforturi prea mari pentru a elimina sodiul din organism. Valorile normale se încadrează între 135 și 145 mEq/L sânge.

O cantitate crescută de sodiu în sânge se constată după o alimentație foarte sărată, în bolile de rinichi. O alimentație bogată în sodiu favorizează apariția hipertensiunii arteriale. De asemenea, sodiul din sânge scade în bolile care produc vărsături, în bolile care produc diaree, dacă se face abuz de diuretice, în urma unui regim fără sare, din cauza transpirației intense, în caz de efort fizic mare sau dacă se bea multă apă.

 Calciul

 Calciul este cel mai important element în constituirea oaselor și a dinților.  Acesta contribuie la vindecarea și păstrarea rezistenței oaselor. Este important în creșterea și calcifierea oaselor la copii. De asemenea, ajută la buna funcționare a mușchilor și a mușchiului inimii, având un rol important și în coagularea sângelui. Sursele de calciu sunt: laptele și produsele lactate, galbenușul de ou, conopida, soia, fasolea, mazărea, țelina, anumite ape minerale, sardelele din conserve.

Valori normale ale calciului sunt între 8.5 și 10.5 mg la 100 ml sânge. Creșterile de calciu din sânge sunt responsabile de bolile de rinichi, prin apariția calculilor (pietrelor). Valorile scăzute de calciu din sânge sunt însoțite de o senzație de amorțeală sau de furnicături în membre, calciul răspunzând de transmiterea influxurilor nervoase: apar cârcei, contracturi musculare necontrolate. Scăderi ale cantității de calciu din sânge se constată și atunci când apar dereglări ale ciclului menstrual iar în cazul în care această scădere este severă, apare insomnia, palpitațiile, o stare de irascibilitate, stări depresive, rănile se vindecă mai greu, apar durerile de cap intense, la copii apare rahitismul și tulburările de creștere, la femei osteoporoza, tulburări de menopauză, dar și tulburări de dinamică sexuală, atât la femei cât și la bărbați.

”Lipsă de calciu” se poate întâlni, frecvent, la femeile gravide, în bolile care produc vărsături, în bolile care produc diaree, dacă se face abuz de diuretice (pierderi excesive prin urină), în urma unui regim fără sare, din cauza transpirației intense, în caz de efort fizic mare, în dereglări ale ciclului menstrual sau daca se bea multă apă.

 Magneziul

 Magneziul este o substanță minerală vitală pentru buna funcționare a organismului. Este necesar reglării unor importante funcții nervoase. Acesta contribuie la mărirea rezistenței organismului la stres și, împreună cu calciul, intervine în buna funcționare a activităților musculare, ajutând chiar la buna funcționare a mușchiului inimii.

De asemenea, magneziul are un rol și în transformarea zahărului din sânge în energie. Valorile normale în care trebuie să se încadreze sunt de la 1.6 la ,2.5 mg la 100 ml sânge.

Valori crescute ale magneziului sunt întâlnite în insuficiența renală (din cauză că rinichii nu-l pot elimina în urină), în diabet, în afecțiuni ale glandei tiroide numită boala Basedow. Magneziul scade în timpul curelor de slăbire, în caz de efort fizic mare, în situații de stres, dacă se face abuz de diuretice (pierderi excesive prin urină), în bolile care produc varsături, în bolile care produc diaree, în alcoolism.

În cazul scăderii severe de magneziu apar: ticuri, crampe musculare, oftat des, insomnie, atacuri de panică, neliniște, anxietate, irascibilitate, stări depresive, amorțeli, furnicături, palpitații, fragilitatea părului și a unghiilor. Deficitul de magneziu nu presupune apariția tuturor acestor manifestări, dar multe dintre ele apar, în general, împreună.

Potasiul Seric

Potasiul Seric este un mineral cu rol în buna funcționare atât a mușchilor scheletici cât și ai inimii. De aceea, lipsa potasiului din mușchii respectivi determină o slăbire în activitatea lor.

În mod normal, excesul de potasiu din organism datorat alimentației se elimină automat prin rinichi, în urină. Dar în bolile în care se împiedică eliminarea potasiului prin rinichi (insuficiența renală, coma diabetică, boala Addison), acesta se acumulează în organism, provocând tulburări ale inimii. Valori normale ale potasiului din sânge sunt  între 3,5 și 4,5 mEq/L. Valorile acestuia sunt scăzute în sânge, când se consumă alimente sărace în acest mineral ca: pâine albă, dulciuri rafinate, ori după medicamente diuretice sau pe bază de cortizon.

De asemenea, medicamentele laxative și purgative elimină odată cu materiile fecale și cantități mari de potasiu. De aceea, cănd se analizeaza potasiul, se va întrerupe tratamentul cu aceste medicamente cu 48 de ore înainte de analiză. Transpirația abundentă, vărsăturile și diareea, mai ales la copiii mici, diabetul, postul prelungit sunt cauze frecvente de pierderi ale potasiului din organism.

Scăderi patologice se constată ca urmare a pierderilor digestive (diaree, vomă), a disgravidiilor, în cazul stenozei pilorice, a diareei, a fistulelor digestive, a pierderilor urinare. În ce privește creșterile patologice, acestea sunt întâlnite în insuficiența corticosuprarenală, în distrugerile celulare cu alterări ale funcției renale, în insuficiența renală acută sau cronică.