Dan Nechifor a depus jurământul de credință și revine la conducerea prefecturii pentru a treia oară.
El a fost instalat oficial ca prefect astăzi, după ce Guvernul a decis, în ședința din 11 septembrie, să-i încredințeze din nou această funcție. La două zile după numire, el a depus jurământul, eveniment la care au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, directori de instituții, echipa prefecturii, oficialități locale, dar și colegii de partid din PNL.
Nechifor, care a mai ocupat această poziție de două ori, a recunoscut că a avut timp să reflecteze asupra lucrurilor făcute în trecut, atât bune, cât și rele. „Am avut minim doi ani de zile în care să mă gândesc la ce am greșit și ce am făcut bine în cele două mandate. Știu că acest nou mandat nu va fi neapărat greu, dar cu siguranță va fi provocator”, a spus Dan Nechifor. El a subliniat provocările aduse de pandemie și alegerile din 2016 și 2020 în mandatele sale anterioare.
Schimbare la prefectură după doi ani și jumătate
Predecesorul său, Sorin Cornilă, membru PNL, a ocupat funcția de prefect timp de doi ani și șapte luni. Acesta a dorit să mulțumească echipei și partidului care l-a susținut, asigurând totodată că va rămâne fidel principiilor și valorilor care l-au ghidat în acest timp. „Nu mai sunt prefectul județului Botoșani, însă rămân același om de principii. Vreau să mulțumesc PNL și echipei pentru susținerea oferită. Voi continua să respect aceleași valori” , a spus Cornilă. De asemenea, el i-a urat succes lui Dan Nechifor, dorindu-i un mandat fără dificultăți. „Îi doresc domnului Nechifor un mandat ușor și cu rezultate pozitive”, a menționat Cornilă.
Printre cei care au luat parte la ceremonie s-a numărat și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care l-a încurajat pe noul prefect să folosească experiența acumulată pentru a gestiona eficient problemele de siguranță din județ. Ea a mai adăugat că județul are nevoie de un prefect care să își înțeleagă clar misiunea.
Provocările viitoare – alegerile din 2024
Nechifor a preluat funcția de prefect într-o perioadă marcată de apropierea alegerilor prezidențiale și parlamentare, ale căror campanii încep în luna octombrie și respectiv noiembrie 2024. „Alegerile din 2024, cu cele două tururi de prezidențiale și parlamentare, reprezintă o provocare, dar sunt convins că, alături de echipa prefecturii și structurile MAI, ne vom organiza exemplar. Legea va prima în aceste alegeri”, a spus Nechifor, adăugând că își dorește să nu dezamăgească așteptările cetățenilor.