Originar din Silvasul de Sus, a trăit la începutul secolului al XVI-lea, nevoindu-se într-o peșteră săpată de dânsul în apropierea Mănăstirii Prislop, luptând-se cu bărbăție cu ispitele diavolilor.
Cuviosul Ioan a fost ucis în timp ce își săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei. Un vânător l-a împușcat, crezând că este un animal sălbatic.
Sfintele sale moaște s-au păstrat multă vreme în peștera de la Prislop, unde veneau credincioșii din împrejurimi și se închinau. În prezent nu se cunoaște unde se află moaștele sale. Părintele Ioanichie Bălan, în „Patericul românesc”, susține că este probabil ca moaștele sfântului să fi fost duse la Tismana, la Bistrița Olteana, la Curtea de Argeș sau Cozia, care au fost dintotdeauna atât de legate de credincioșii și mănăstirile Transilvaniei.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Sfânta Muceniță Ketevan Împărăteasa Georgiei
A fost descendentă din familia imperială Bagration. A devenit soția lui David, urmașul împăratului Alexandru al II-lea din Kakheti (1577-1605). Constantin, cumnatul ei, s-a convertit la islam și a devenit comandant în armată persană. Din porunca împăratului Abbas I al Persiei, Constantin a trimis asasini care i-au ucis tatăl și fratele.
Împărăteasa Ketevan şi-a adunat poporul din Kakheti și a mers împotriva lui Constantin, învingând pe necuviinciosul apostat.
Mai târziu, împăratul Abbas a cerut ostateci de seamă, printre ei s-a oferit ca voluntar și împărăteasa Ketevan. Pentru că împăratul persan nu a reușit să o convertească la credința islamică, a supus-o la multe chinuri: Au atârnat-o răstignită pe un copac în formă de cruce și au torturat-o cu clești încinși. I-au pus pe cap un coif încălzit la roșu, a fost lovită cu vergi de oţel și i-au împuns trupul cu unghiile. Fumul gros din părul și capul său arzând s-a ridicat în sus, și binecuvântata martiră şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624.
Diavolul urăște rugăciunea într-un mod înfiorător, nebunesc, și nu-l lasă pe om să se roage. Se luptă în orice chip să înfrunte fortificația duhovnicească pe care o ridică ostașii lui Hristos, ca să se războiască. Prin urmare, luptătorul lui Hristos trebuie să-și ia toate măsurile cu atenție și, după situație, să o construiască în așa fel încât „celălalt” să nu-i pună piedici.
Rabdă! Rostește încontinuu rugăciunea și Domnul te va ajuta cu harul Său. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât harul.
Stai pe scăunelul tău și, înainte să rostești rugăciunea, pentru câteva minute să te gândești la momentul morții, puneți în gând că urmează să pleci în cealaltă lume.
Odată cu răsuflarea să intre și mintea în inimă, iar când respirația stă pe loc, acolo se va stabili mintea. Și după ce vei găsi locul inimii, inspiră adânc: „Doamne Iisuse Hristoase”, apoi expiră: „miruiește-mă”, și va ieși tot răul din inimă. Mintea va repeta rugăciunea în acel loc al inimii, netulburată, fără gânduri și fără imagini. Așadar, cu ajutorul acestei metode practice ne apropiem de Dumnezeu prin contemplație. Mintea nu va avea puterea să-L simtă pe Hristos dacă n-o vei curăți. (Sf Siluan Atonitul)
Preot Olivian SANDU
