miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăPulsCăliţi de mici

Căliţi de mici

Aşa, şi o început şcoala şi la Botşeni, prilej de ocazie să aflăm o dată în plus ce politichieni breji avem când mai bine de juma de şcoli îs în moloz până-n gât. Primarele Cosmin, fost viciu Andrei şi actual client al DNA, ne zîce că asta e, dacă am cerut investiţii în şcoli na că acum se face, aşa că ciocu mic şi joc de glezne. Preşedinţiţa Doiniţa n-o avut curaj să se arate la şcoale, aşa că o trimis misivă că totu e bine, şi că otobuzele alea electrice care trebuiau să vine din august nu o venit, da să stăm liniştiţi că o să vină ele. Oricum staţii de încărcare nu avem la ele, aşa că primarii au timp câţiva ani să se gândească cum le încarcă sau să găsească un prelungitor aşa, mai lung. Deci mai pe scurt şcoala a început cu minciuni şi şantiere, exact ca în viaţă, ca să ştie şi copchii ăştia din prima ce-i aşteaptă de-acuma încolo.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...