joi, septembrie 19, 2024
AcasăLocalAmenzi și interdicții pentru suporterii Petrolului, după incidentele de pe terasa unei...

Amenzi și interdicții pentru suporterii Petrolului, după incidentele de pe terasa unei cafenele (VIDEO)

Incidentele provocate de suporterii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, pe terasa unei cafenele de pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, s-au soldat cu mai multe sancțiuni și interdicții. Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, din cauza comportamentului recalcitrant, nouă dintre suporteri au fost încătușați și duși la sediul Poliției Municipiului Botoșani. Acolo, fanii prahoveni au fost legitimați și sancționați.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„În total, au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 7.000 de lei, conform legii privind tulburarea ordinii și liniștii publice. Pe lângă amenzile financiare, 14 dintre suporteri au primit interdicția de a mai asista la competiții sportive timp de un an”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani, Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de jandarmi Județean Botoșani.

După incident, cei 25 de suporteri s-au îndreptat spre Ploiești cu trenul, sub escorta unei patrule de poliție și a 12 jandarmi, pentru a se preveni alte incidente pe traseu.

Peluza Latina a emis un comunicat în care au anunțat că condamnă ferm „abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului”. Aceștia mai spun că „într-un gest abuziv, suporterii echipei Petrolul Ploiești au fost victimele unor acte de violență inadmisibile”.

„Deși și-au sărbătorit victoria în mod pașnic, fără incidente în stadion sau în afara acestuia, aceștia au fost agresați fizic de jandarmi după meci, pe o terasă din centrul Botoșaniului, sub pretextul că au aprins o torță. Suporterii au fost literalmente călcați în picioare de forțele de ordine, iar unii dintre ei au suferit chiar fracturi”, au menționat suporterii pe pagina proprie de pe o rețea de socializare.

Peluza Latina a mai transmis că acest comportament nu a putut fi justificat, făcând referire la „brutalitatea disproporționată a acțiunilor jandarmilor”. În opinia lor, a fost doar un pretext vag, și „au comis un abuz de putere, atacând suporterii care doreau să-și exprime bucuria pentru echipa lor”. „Acest incident subliniază încă o dată problema utilizării forței excesive în situații care nu o impun, afectând drepturile fundamentale ale cetățenilor la liberă exprimare și la adunare pașnică”, se mai menționează în comunicatul emis de Peluza Latina.

Părerile sunt însă împărțite. Ce nu știu suporterii ploieșteni este că terasa pe care ei s-au manifestat duminică seara era chiar în imediata apropiere a Judecătoriei și Tribunalului Botoșani, instituții păzite de jandarmi. Ba mai mult, torța aprinsă ar fi fost aruncată, din câte se pare, chiar în curtea celor două unități ale Ministerului Justiției. În schimb, sunt și voci care spun că prezența suporterilor pe acea terasă a fost și o scăpare din partea forțelor de ordine, care nu ar fi trebuit să le permită să ajungă în acel loc. Conform protocoalelor, după meci, suporterii ar fi trebuit conduși fie la locul de cazare (n.r. – dacă exista așa ceva, dar nu a fost cazul), fie la locul de îmbarcare în autocare sau tren, dar nu s-a dispus așa ceva.

Cei care au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică au fost cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău. Meciul dintre echipele F.C. Botoșani și Petrolul Ploiești, s-a disputat duminică, 01 septembrie 2024, pe stadionul „Municipal” din localitate, și s-a încheiat cu victoria neașteptată a echipei prahovene, care a marcat de două ori în minutele de prelungire.

În jurul orei 20,30, un grup de 25 de suporteri prahoveni a decis să-și continue sărbătoarea într-o cafenea de pe bulevardul Mihai Eminescu. Cei prezenți nu s-au mulțumit doar cu celebrarea tradițională, ci au aprins o torță și au început să scandeze, comportându-se într-o manieră considerată nepotrivită, stârnind îngrijorarea personalului și a celorlalți clienți.

Patronul restaurantului, alarmat de situație, a chemat poliția. Forțele de ordine au intervenit rapid, la fața locului sosind echipaje de jandarmi de la Gruparea Mobilă Bacău, Inspectoratul Județean Botoșani, dar și echipaje de poliție și forțe speciale.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
17.6 °
16.6 °
51 %
2.3kmh
100 %
joi
17 °
vin
21 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și șoferi de BMW care iubesc restul participanților la trafic. Probabil și semnalizează.

EDITORIAL

România a trecut de la o extremă la alta. După seceta cumplită, care a compromis culturile agricole, au venit codurile roșii de precipitații și...

EPIGRAMA ZILEI

Acest sport, de-l pui sub lupă Vezi sudoare, multă muncă Dar tare cred că-l aruncă După! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...