Zeci de botoșăneni au participat astăzi la crosul caritabil „Coloract”. Astfel, persoane de toate vârstele, inclusiv familii, au luat startul evenimentului care a ajuns la cea de-a șaptea ediție.
Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi folosite pentru a echipa cu ghiozdane complet dotate copiii dintr-o școală cu resurse limitate, odată cu începerea noului an școlar.
„Prin acest proiect o să ajutăm o școală dintr-un mediu defavorizat, încă nu am stabilit școala, avem mai multe variante, dar suntem convinși că vom ajuta cât mai mulți copii care nu au la fel de multe resurse ca și noi”, a spus Adelina Solonariu, vicepreședintele Interact Botoșani.
„Ies cel mai prăfuit”
Startul cursei s-a dat în fața Monumentului Răscoalei, pe Bulevardul ,,Mihai Eminescu”, continuând pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, prin fața Școlii Populare de Artă „George Enescu”, până la Colegiul Național „A.T. Laurian”, stânga pe strada „Cuza Vodă” și se v-a încheiat în fața Primăriei Municipiului Botoșani.
După premiere, în fața instituției a avut loc tradiționala bătaie cu prafuri colorate non-toxice. „Nu am ratat nicio bătaie până acum, chiar dacă ies cel mai prăfuit”, a spus un participant.