Fiind de neam etiopian a fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptăţilor sale, a fost alungat. Sfântul Moise s-a alăturat unei cete de tâlhari şi cu timpul a ajuns conducătorul acesteia.
După o vreme, cuprins de o mustrare de conştiinţă pentru relele săvârşite, părăseşte ceata de tâlhari şi se retrage într-o mănăstire. Aici îşi va plânge păcatele săvârşite, dar va lupta multa vreme cu demonii desfrânării care aduceau asupra lui gânduri necurate şi pofte ispititoare.
După şase ani de cumplit război cu demonii, s-a vindecat în chip minunat de toate închipuirile, cugetele şi gândurile de curvie pe care i le semănă în suflet diavolul.
Sfântul Moise Etiopianul a fost sfinţit preot la bătrâneţe. El si-a prevăzut şi ceasul şi felul morţii. Intr-o zi el le-a zis ucenicilor lui sa fuga ca sa-si scape vieţile, deoarece mânăstirea avea sa fie atacata de necredincioşi.
Când ucenicii i-au cerut sa vina cu ei, ca sa scape împreună, Avva Moise le-a zis ca el a fost tâlhar mai demult, şi se cuvine ca acum sa-si ia plata pentru relele lui, după cuvântul: „Toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 25: 52). Aşadar, Avva Moise a rămas în mănăstire împreună cu şase fraţi care nu au voit sa îl lase singur, şi au venit tâlharii şi i-au ucis pe toţi şapte. Aşa a trecut la cele veşnice Moise Etiopianul, la vârsta de 75 de ani.
Când Sfântul Ioan Casian şi Sfântul Gherman ajung în pustia Sketica pentru sfaturi duhovniceşti, îl întâlnesc pe avva Moise Etiopianul care îi întreabă: „Care este scopul vostru şi ce ţintă ultima aţi avut înainte de a veni aici?” Aceştia au răspuns: „Pentru Împărăţia cerurilor”. Iar Ava Moise a zis: „Bine aţi răspuns în ce priveşte ţinta ultimă, dar care e scopul prin care putem să ajungem la Împărăţia cerurilor?“. Iar după ce au mărturisit că nu ştiu, le-a răspuns Bătrânul: „Ţinta ultima a făgăduinţei noastre este, cum aţi zis, Împărăţia lui Dumnezeu, iar scopul este curăţia inimii. Deci spre acest scop trebuie sa fie îndreptată mintea noastră totdeauna, iar când s-ar întâmpla sa se abată inima noastră puţin din calea cea dreapta, îndată sa o întoarcem, îndreptând-o spre scopul urmărit, ca după o riglă a zidarului”.
Sfântul Chiril ne învaţă: „Dacă cineva nu primeşte botezul nu se mântuieşte, afară numai de mucenici, care primesc Împărăţia şi fără de apă. Mântuitorul, când a mântuit lumea pe cruce şi când I s-a împuns coasta, a izvorât sânge şi apă, ca să se boteze cu apă, cei ce se botează în vremea prigoanelor. Mântuitorul numeşte mucenicia botez, când zice: „Puteţi să beţii paharul pe care Eu îl beau şi să vă botezaţii cu botezul cu care eu mă botez?” (Marcu 10, 38).
E lucru de mirare, că pentru pricini pământeşti, se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împărăţia Cerurilor abia se mai găsesc Putini, din când în când, care să fie liniştiţii şi bucuroşi de moarte …
Pentru aceasta trebuie ochii spălaţi mai bine, ca să vadă mai departe decât stadia vieţii acesteia vremelnice, precum erau odată sfinţii mărturisitori ai lui Dumnezeu, fericiţi să treacă prin porţile focului se ascuţişului sabiei la Împăratul sufletelor, Mântuitorul nostru”.
– Preot Olivian SANDU
