Un autoturism marca BMW X5 s-a făcut praf, iar un scuar de tramvai a fost distrus în urma unei manevre neinspirate.
Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în fosta Zonă Industrială a oraşului. Un autoturism marca BMW, care se îndrepta dinspre oraş spre Cătămărăşti a lovit violent un scuar din zona intersecţiei Calea Naţională cu strada Manoleşti. Soferul bolidului a apăsat mai tare pedala de acceleraţie şi a încercat să traverseze intersecţia pe linia de tramvai, trecând prin interiorul scuarului. S-a răzgândit în ultimul moment şi a încercat să schimbe banda, dar BMW-ul a lovit violent scuarul, a rupt bara de protecţie, după care a fost proiectat prin aer şi a aterizat pe o parte. Din fericire, nicio altă maşină nu era în trafic în acel moment. Cei aflaţi în SUV au ieşit teferi din maşină, însă la faţa locului a ajuns în scurt timp şi un echipaj de poliţie.
Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest pe şofer, rezultatul fiind negativ. Acesta s-a ales cu o amendă de 660 de lei pentru nerespectarea indicatorului rutier. Mai mult, acesta va trebui să suporte şi reparaţiile de la scuar. Autoturismul avariat a fost ridicat pe o platformă SOS Savencu şi transportat ulterior într-un service autorizat.
AM TRAIT SA O CITESC SI PE ASTA :
„în fosta Zonă Industrială a oraşului”
RUSINE BOTOSANI!
RUSINE ROMANIA!