Cristi Constantin Baciu, fostul angajat al Penitenciarului Botoşani, bătut cu bestialitate în faţa blocului, a pierdut lupta pentru viaţă. Inima acestuia s-a oprit la opt zile după ce a fost lovit fără milă în zona capului.
Familia a primit vestea cumplită sâmbătă dimineaţă, la ora 4:10. Acum rudele se pregătesc de înmormântare, iar în urma lui Cristi Baciu rămâne o adevărată dramă. „Ne-a distrus toată familia. Tatăl meu este dependent de oxigen şi fratele meu era ajutorul lui de nădejde. Acum totul s-a năruit. Suntem distruşi”, a spus sora acestuia.
Întâmplarea şocantă a avut loc într-un cartier din municipiu. Cristi Constantin Baciu, fost angajat de la Penitenciarul Botoşani a fost lovit cu bestialitate în zona capului.
În vârstă de 48 de ani, bărbatul a fost victima unei agresiuni de o violenţă ieşită din comun. Acesta a fost bătut de un alt bărbat cu care chiar ciocnise câteva pahare înainte. Totul s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 august, în zona Aleii Constantin Gane din Municipiul Botoşani. Victima s-a aşezat pe o bancă din zona blocului în care locuieşte şi la un moment dat între acesta şi agresorul său a izbucnit un scandal.
Cristi Baciu a pierdut lupta pentru viaţă
De la câteva cuvinte aruncate s-a trecut repede la lovituri, iar bărbatul de 45 de ani a început să îşi lovească adversarul cu bestialitate în zona capului. Ulterior acesta şi-a abandonat victima şi a plecat spre casă. Cel din urmă a plecat şi el spre o scară de bloc din apropiere. Nu este încă foarte clar dacă a fost aşteptat de agresor în scara de bloc, sau loviturile încasate la cap s-au agravat după câteva minute. Cert este că acesta a fost găsit în comă profundă de către un vecin, care a sunat imediat la 112. A fost transportat la Urgenţe, după care trimis cu ambulanţa la Suceava. După o săptămână de chin, organismul acestuia a cedat. „Pacientul a ajuns în stare gravă, comă gradul 3, intubat ventilat mecanic, politraumatizat prin agresiune, multiple fracturi. Prognosticul a fost extrem de rezervat. La o zi a intrat în sto, dar a fost resuscitat cu succes. Din păcate, sâmbătă dimineaţă s-a instalat un nou stop cardio-respirator, ireversibil”, a spus un cadru medical din Spitalul Judeţean Suceava.
Bătut cu bestialitate în cap şi faţă
Iniţial agresorul a rămas în libertate. Ulterior, după ce medicii legişti au examinat victima şi violenţa loviturilor încasate, poliţiştii l-au săltat pe cel care le-a cauzat. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă de omor. Judecătorii au decis, ulterior, ca acesta să petreacă următoarele 30 de zile după gratii.
Botoşăneanul a contestat măsura, la Curtea de Apel Suceava, dar acuzaţia îi va fi din nou modificată, după ce victima lui a decedat.
Cristi Constantin Baciu va fi depus de familie la Biserica de pe Pietonalul Unirii.
Dumnezeu să îl ierte!