Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Corni. În eveniment au fost implicate un autoturism și un tractor, în care se aflau, în total, trei persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că toate persoanele erau ieșite din autovehicule, iar tinerii din autoturism aveau nevoie de ajutor medical. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajul SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor. Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.