A fost cetățean al Nicomidiei. A convertit la creștinism pe mulți păgâni.
Din porunca împăratului Maximian (284-305), comisul Evtolmie ajunge în Nicomidia. Aici, aflând că principele Nicomidiei devenise creștin, a poruncit ca acesta să fie exilat în Tracia. Din cauza lui Evtolmie au pierit mulți creștini, dintre aceștia îi amintim pe Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severian. Sfântul Agatonic a fost ucis în localitatea Silviria, împreună cu principele Nicomidiei şi alți creștini.
Dacă-ți spun că vei muri, îți vei lucra mântuirea în chip silit. Căci, văzând-te în gura morții, îți vei arunca lucrurile ca silit. Dar dacă aștepți să mai trăiești mult timp și-ți vine dorința să te mântuiești, vei îndrepta gândul tău spre bine nesilit. Și atunci, chiar de vei muri curând, îți vei lucra mântuirea în chip liber, și nu silit.
Nu e la fel mântuirea lucrată de silă și cea lucrată din libertate. Dar și aceea e mai bună decât a nu face nimic. Căci e spre pierzanie sufletului a nu face nimic, cât timp suntem stăpâni pe noi înșine. Cunoscând deci că sunt cu putință amândouă, folosește-te de fapte ca un om cuminte, și nu ca fecioarele nebune, cărora li s-a închis camera de nuntă, pentru că n-au avut rodul milosteniei și al facerii de bine.
A păstra amintirea morții e bine. Căci prin aceasta se gândește că e muritor, și cel muritor nu e veșnic. Iar cel ce știe că nu e veșnic părăseşte de bunăvoie cele ale veacului acesta. Din gândirea neîncetată la moarte învață deci să facă binele în chip liber. Dar cel ce vede moartea în fața ochilor și face binele din pricina aceasta nu e la fel în fapta lui. Binele aceluia s-a făcut pentru frica morții și deci de silă.
Cel ce face binele de bunăvoie izbăvește sufletul în chip desăvârșit de moarte, iar cel ce-l face fără de voie aduce o micșorare a acestui har și se află mai jos…
Este fără îndoială un sfârșit al lumii. Dar Dumnezeu, văzând-ne pe noi făcând cele plăcute Lui, prelungește timpul. Căci s-a zis: „Dreptatea adaugă zile, iar anii celor necredincioși se vor împuțina” (Prov. 10, 27). Fiindcă porunca lui Dumnezeu e cea care stabilește hotarul vieții omenești. Căci și la întrebarea apostolilor, Domnul a răspuns: „Nu este vouă să cunoașteți timpurile pe care le-a stabilit Dumnezeu cu puterea Sa” (Fapte 1, 7).
Oamenii caută pace, libertate. Ei nu știu, săracii, ce este libertatea. Ei cred că libertatea (materială) este totul. Dar nu, toate acestea ale lor sunt robie! Ne înrobim neîncetat; dacă avem totul și orice, această bogăție ne înrobește, și nu avem pace, liniște… Putem merge unde vrem, putem face ce vrem, dar, iarăși, asta nu e libertate!
Libertatea este acea slobozenie a Domnului, când omul se slobozește din tirania gândurilor, când nu-l mai tiranizează niciun cuget, când trăiește în pace. El este atunci neîntrerupt în rugăciune, neîncetat ascultă pe Domnul, face toate după conștiință și se nevoiește. Fiecare lucru îl săvârșește din inimă. (Filocalia a 6-a)
Preot Olivian SANDU
