O clipă de furie l-ar putea marca pe viață pe un tânăr din Botoşani, mutilat în urma unei clipe de furie. În vârstă de 29 de ani, acesta a ajuns în stare gravă la spital după ce a dat cu pumnul într-un geam.
Incidentul a avut loc în noaptea trecută, într-un apartament din municipiul Botoşani. Într-o avansată stare de ebiertate, tânărul a avut un conflict cu iubita. La un moment dat, într-un acces de furie, acesta a lovit cu putere geamul unei uşi din interiorul apartamentului. Pumnul a trecut prin sticlă, însă unul dintre cioburile geamului i-a pătruns adânc în zona încheieturii pumnului. Cu sângele șiroind pe mână, acesta a improvizat un garou dintr-un prosop şi s-a prezentat la Urgenţe.
Tânărul a fost imediat preluat de cadrele medicale, fiind introdus în sala de operații din interiorul UPU. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru cu o plagă tăiată sticlă, faţă antero-lateală pumn drept şi faţă dorsală mână dreaptă, cu secţiune arteră radială şi de tendon flexor. A fost stabilizat şi pansat în serviciul UPU. Ulterior internat în secţia de chirurgie plastică şi reparatorie”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD. Tânărul mutilat riscă acum să nu își mai poată folosi mâna la capacitate maximă din cauza leziunilor.
Secția de chirurgie plastică şi reparatorie a devenit, în urmă cu câteva luni, secție cu linie de gardă continuă în spital, reînființată de fostul manager Monica Adăscăliței. Motivul a fost tocmai numărul mare de cazuri grave care ajungeau la spital, mai ales seara şi în weekend.