O femeie de 65 de ani, din satul Puțureni, comuna Coțușca, și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a mistuit întreaga locuință. Tragedia a avut loc în noaptea de luni spre marți (n.r. – 19 spre 20 august 2024), iar flăcările violente au fost observate prea târziu de către vecini, care au alertat de urgență autoritățile.
Când pompierii au ajuns la fața locului, casa ardea deja în întregime. Sperând să o salveze pe femeia despre care se credea că ar fi fost în interior, echipele de intervenție au început imediat căutările, în timp ce încercau să stingă incendiul. Din nefericire, victima a fost găsită fără viață într-una dintre camere.
Intervenția a fost coordonată de pompierii de la Punctul de Lucru Coțușca și Stația de Pompieri Săveni, care au sosit cu două autospeciale, sprijiniți și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca.
Cauza probabilă a incendiului este o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată în apropierea unor materiale inflamabile, ceea ce a dus la declanșarea focului.