Caz şocant într-o comună din judeţ. Un italian, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinut după ce a provocat un scandal monstru, a înjunghiat mai multe persoane şi a provocat un accident fiind beat şi drogat.
Incidentul cumplit a avut loc duminică seara în localitatea Brăieşti. Scandalul ar fi pornit în timp ce italianul se afla în curtea unei locuinte, în vizita la niște rude. „La data de 18 august poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală numărul 4 Dorohoi au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Italia, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Din cercetări a reieşit faptul că acesta, la data de 18 august, în jurul orei 21, în timp ce se afla împreună cu alţi trei bărbaţi, din comuna Brăieşti în curtea unei locuinţe aparţinând uneia dintre victime, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi lovit atât cu pumnul, cât şi cu un obiect tîietor înţepător provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale”, a transmis agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în Cadru IPJ Botoşani.
Maşină înfiptă într-un cap de pod de italian
Imediat după ce i-a înjunghiat pe cei trei, italianul s-a urcat în maşina personală şi a plecat de la locul faptei. În scurt timp, însă, acesta s-a izbit într-un cap de pod.
„În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Acesta a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, rezultatul a fost pozitiv şi în cadrul testării petru verificarea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive. Acesta a fost condus ulterior la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice”, a mai declarat agent principal Delia Nenişcu.
Victime transportate la spital
Două dintre cele trei victime ale cetîţeanului italian, un barbat, consilier local, şi fiul său, au ajuns la spital.
“În serviciul de urgente au ajuns două persoane de sex masculin, victime ale unei agresiuni cu un cuţit. Primul pacient, în vârstă de 35 de ani, prezenta o plagă înjunghiată coapsa stângă, a fost stabilizat şi tratat în serviciul nostru. Al doilea pacient, de 59 de ani, prezenta o plagă înjunghiată abdominală penetrantă. A fost stabilizat şi ulterior dirijat către secţia chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţe Botoşani”, a precizat medicul primar Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.