Trei persoane au fost ucise într-un imobil de pe Calea Moșilor din București, victimele fiind o femeie și doi copii ai săi. Polițiștii au reușit să-l prindă pe suspect, care face parte din familia victimelor.
Procurorul care conduce ancheta a precizat că victimele sunt o femeie, un fiu și o fiică a acesteia. Femeia mai avea doi copii – doi frați gemeni – unul dintre ei fiind suspectul în acest caz. Celălalt frate geamăn a fost dus și el la audieri, însă deocamdată nu sunt indicii că ar fi participat la crimă sau ar fi fost complice la aceasta.
Victimele au fost ucise prin înjunghiere, procurorul precizând că au fost numărate și 20 de răni suferite de aceeași persoană.
Polițiștii au fost alertați de către celălalt frate geamăn, iar când aceștia au ajuns la apartament, suspectul le-a deschis ușa. „Era senin. A arătat cadavrul mamei și a spus că mai sunt două cadavre”, a declarat omul legii.
El a precizat că, deși ambii gemeni vor fi audiați, deocamdată nu există indicii care să-l incrimineze pe fratele care a sunat la poliție.
„Unul dintre gemeni ar fi încercat să vină aici dimineață, dar a găsit ușa închisă. Din datele pe care le avem nu sunt indicii că ar fi fost în locuință în momentele critice”, a precizat procurorul.
Ordin de protecţie retras la cererea mamei
Anchetatorii au aflat că mama obținuse un ordin de protecție împotriva fiului care, în cele din urmă, a ucis-o, însă ordinul a fost retras la cererea femeii.
Surse judiciare citate de Agerpres au declarat că femeia locuia în același apartament cu cei patru fii ai săi, care erau cunoscuți cu probleme psihice.
Potrivit Digi24, poliția a fost alertată de către un vecin al familiei care locuia în apartamentul în care a avut loc crima.