Două tinere au fost transportate la Urgențe după ce mașina în care se aflau a ajuns într-un șanț în urma unui accident rutier. La volan era un șofer începător.
Incidentul a avut loc luni, aproape de miezul nopții, în localitatea Cerchejeni. Un autoturism marca Volkswagen Golf, în care se aflau două surori, de 17 și 19 ani, era condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Blândești, dinspre localitatea Blândești înspre localitatea Sulita.
Totul s-a petrecut după ce tânărul aflat la volan s-ar fi speriat de un câine care a apărut pe șosea și a încercat să îl evite. A tras de volan, dar a pierdut controlul direcției, mașina a lovit un cap de pod, după care s-a rotit în aer și a aterizat pe o mașină parcată pe marginea drumului.
În urma impactului, cele două surori aflate în Golf au fost preluate de două ambulanțe. “De la fața locului au fost preluate două paciente. Una de 17 ani, policontuzionată, iar o alta, de 19 ani, cu traumatisme craniene și faciale. Au fost stabilizate și transportate la Urgențe”, a precizat medicul primar Bogdan Ursu, director medical al SJA Botoșani.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Autoturismele avariate au fost ridicate cu ajutorul unor autoplatforme SOS Savencu de la fața locului și transportate la un service.
Sursa video: Ionut Razvan Negru