marți, decembrie 3, 2024
HomeSărbătoarea ZileiSfântul Ioan Iacob Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

S-a născut pe 23 iulie 1913, în Crăiniceni din județul Botoșani şi a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de amândoi părinții şi a fost crescut de bunică. A urmat primii ani de şcoală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) şi liceul la Cozmeni-Cernăuți.
A fost primit cu multă dragoste în viaţa monahală de starețul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamț, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936 a fost călugărit cu numele de Ioan.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alți doi călugări, spre Ţara Sfântă. După doi ani petrecuți în pustiu, ajunge la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoiește timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.
În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Havezei. În vara următoare se retrage într-o peșteră, numită Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul”. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat în peștera în care a trăit.
Timp de 20 de ani, trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peștera Sfânta Ana.
Dezgropat două decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul sau nu putrezise, păstrând-se intact. Arhimandritul Amfilohie, starețul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai târziu: „Ne așteptam să găsim numai sfinte oseminte şi nu bună mireasmă. Când am luat scândura am văzut că părintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricăciune, așa cum l-am pus. Parcă l-am fi pus în morminte de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nicio schimbare a înfățișării lui; mâinile, barba, părul, rasa, încălțămintea erau neatinse”
Ținând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a canonizat în ședința din 20 iunie 1992, cu data de prăznuire în calendar pe 5 august.

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
2.7 ° C
2.8 °
1.1 °
91 %
2kmh
9 %
mar
3 °
mie
3 °
joi
2 °
vin
2 °
sâm
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când ți-e frig, poate și un pic foame, patriotismul vine numai bine.

EDITORIAL

Au trecut treizeci și mai bine de ani de când Ceaușescu ne-a părăsit, dar se pare că asta s-a întâmplat doar la nivel oficial....

EPIGRAMA ZILEI

Iarba rea din holde piară, Piară dușmanii din țară Să rămânem singuri-cuci Fără hoți și politruci... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...