Activistul Valeriu Nicolae, cel care a pornit proiectul „Integritate pe bune”, produce săptămânal câte un episod online dintr-o emisiune numită Starea Impostorilor, în care analizează o figură publică ajunsă în poziție de conducere și modul în care a ajuns acolo.
Episodul 61 este despre Dan Motreanu. Un băiat care de câțiva ani stă pitit în Parlamentul European, îl mai scoate PNL-ul doar pe la ocazii, încercând să ni-l vândă drept partea cinstită, curată și nepesedistă a liberalismului. O vrăjeală, desigur.
„Integritate pe bune este o inițiativă născută din silă. Sila de a asculta tot felul de impostori sociopați vorbind bombastic despre cum va curge lapte și miere dacă ei vor ajunge la putere”, spune Valeriu Nicolae despre proiectul său.