Prefectul din Botoșani, Sorin Cornilă, cere primarilor să urgenteze lucrările de reabilitare a școlilor. Acesta a anunțat că toate unitățile de învățământ din județ trec în prezent printr-o perioadă de evaluare pentru a se vedea câte dintre ele îndeplinesc condițiile pentru începerea anului școlar.
„În perioada 22 iulie – 21 august 2024 toate școlile din județul Botoșani sunt verificate pentru a vedea dacă sunt pregătite corespunzător pentru începerea noului an școlar. Solicit implicare din partea autorităților locale și a directorilor unităților de învățământ. Școlile și grădinițele să fie pregătite în cele mai bune condiții pentru noul an școlar”, a precizat Sorin Cornilă. Din comisiile de control vor face parte reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Raportul final ar urma să fie întocmit pe 22-23 august.
Pentru că la nivelul județului Botoșani sunt unități școlare în plin proces de reabilitare, iar lucrările nu se vor finaliza până la începerea noului an școlar, prefectul a făcut un apel la autoritățile locale să pregătească locații alternative în care procesul educațional să se poată desfășura în bune condiții.
În municipiul Botoșani, 13 unități de învățământ, o anexă și o sală de sport vor fi reabilitate energetic prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru a oferi front de lucru constructorilor, mulți dintre elevi au fost relocați la alte școli și licee, unde se vor desfășura cursurile după un program special. Prin urmare, pe lângă elevii unităților de învățământ care vor fi reabilitate, vor avea de suferit și elevii unităților care îi vor găzdui pe elevii relocați.
„Nu puteam să dăm toate ordinele de începere a lucrărilor odată cu începerea vacanței de vară, care durează 2 luni și jumătate, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 12 luni, astfel că nu ar fi ajutat foarte mult. Conform legislației, ordinele de începere se dau în maxim 5 zile de la semnarea contractelor. Prin urmare, suntem constrânși de respectarea unor termene clar stabilite în legislația în vigoare. Trebuie să depunem un efort comun pentru relocarea copiilor și pentru înțelegere din partea părinților, a cadrelor didactice, pentru că în final vom avea școli moderne”, a spus, la debutul lucrărilor, Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
Unități de învățământ în care se derulează lucrări
- Colegiul Național ”Mihai Eminescu”
- Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” + Atelier
- Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”
- Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe”
- Școala Gimnazială nr. 2
- Școala Gimnazială nr. 7
- Școala Gimnazială ”Elena Rareș”
- Școala Gimnazială nr. 10
- Școala Gimnazială nr. 11
- Școala Gimnazială nr. 12
- Școala Gimnazială nr. 13
- Grădinița nr. 15
- Grădinița nr. 19
Cum lucrările se vor finaliza în 12 luni, adică cel mai probabil primăvara anului viitor, este de așteptat ca și începerea anului școlar să aibă loc în condiții de provizorat. În plus, există riscul ca și traficul auto din municipiu să fie afectat de relocarea elevilor de la o școală la alta, știut fiind faptul că mulți părinți preferă să-și ducă copiii la școală cu mașinile.