luni, decembrie 23, 2024
AcasăPrima PaginăProtest istoric al magistraţilor

Protest istoric al magistraţilor

Premieră în Justiţie. Iniţiativele legislative promovate de PSD pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală au reuşit să-i scoată din birouri şi pe magistraţi, care au ajuns la concluzia că cel puţin o parte dintre propuneri sunt făcute pentru a favoriza în mod excesiv persoanele care comit fapte antisociale. Astfel, într-o acţiune fără precedent, peste 20 de magistraţi botoşăneni, procurori şi judecători, şi-au luat robele în mâini şi au ieşit ieri pe treptele Judecătoriei Botoşani în cadrul unui protest tăcut, încercând să atragă atenţia opiniei publice asupra pericolelor care pândesc prin adoptarea unor iniţiative legislative avansate de coaliţia guvernamentală.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


„Noile propuneri legislative ne vor împiedica să evaluăm în mod obiectiv şi echilibrat şi vom ajunge în situaţia în care vom fi obligaţi să înclinăm balanţa întotdeauna în favoarea inculpaţilor, iar cetăţenii oneşti vor simţi că le-au fost încălcate drepturile”, spun magistraţii.

Practic, este pentru prima dată în istorie când magistraţii protestează împotriva unor proiecte de acte normative care ar urma să le ofere mai multe drepturi infractorilor.

Dacă în cazul Judecătoriei Botoşani decizia privind organizarea protestului a fost luată cu majoritate de voturi în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, în cazul procurorilor aceştia au hotărât în nume propriu să-şi manifeste „dezacordul public faţă de iniţiativele legislative”, protestul lor fiind oarecum spontan, alăturându-se astfel judecătorilor.

 

„Refuzăm să fim nepăsători”

 

Deşi au refuzat să facă declaraţii, magistraţii au făcut public un manifest în care sunt prezentate principalele nemulţumiri.

Magistraţii acuză faptul că amendamentele propuse de PSD-ALDE ar bloca activitatea procurorilor şi ar limita aplicarea unor principii fundamentale privind „Aflarea adevărului” şi „Caracterul echitabil” al procesului penal.

Totodată, interdicţia aplicată magistraţilor de a comunica informaţii de interes din activitatea de urmărire penală ar fi în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

PSD nu înţelege supărarea magistraţilor

 

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat, ieri, la Parlament, că magistraţii nu au dreptul, prin lege, să protesteze şi a spus că, oricum, nu i se pare normal să se manifeste „preventiv”. „Este o lege care nu este încă finalizată. Atunci pentru ce protestează? Amendamentele sunt nişte proiecţele mai mici care sunt sau nu aprobate”, a declarat Bădălău.

Întrebat ce le transmite oamenilor care protestează în fiecare săptămână, preşedintele executiv le-a sugerat să citească proiectele de lege şi să aibă încredere, pentru că „vor fi nişte legi foarte bune pentru societatea românească”.

 

Protest în tăcere în toată ţara

 

Sute de magistraţi au protestat ieri în întreaga ţară faţă de modificarea legilor justiţiei, dar şi faţă de modificările Codurilor penale. Cea mai mare acţiune a avut loc în capitală, unde, aseară, aproximativ 500 de magistraţi au protestat în tăcere pe treptele Curţii de Apel Bucureşti. Magistraţii aveau coli A4 cu textul jurământului de credinţă: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apar drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

În cursul acestei zile, au avut loc proteste în stradă ale magistraţilor în mai multe oraşe, printre care: Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov, Brăila, Galaţi sau Slatina.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Sebastian GHEORGHIU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-1.7 ° C
-1.2 °
-1.7 °
93 %
1.9kmh
100 %
lun
2 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
2 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...