joi, septembrie 19, 2024
AcasăLocalBotoşăneni ţinuţi pe uscat cu bătălii politice (VIDEO)

Botoşăneni ţinuţi pe uscat cu bătălii politice (VIDEO)

În timp ce zeci de mii de botoșăneni se confruntă zilnic cu lipsa apei potabile, cei din conducerea actuală de la Consiliul Județean (CJ) continuă să fie preocupați de imaginea publică. Ba mai mult, preferă să-și bată joc de presă, de problemele reale ale oamenilor și de cei care vin să caute soluții. Asta în condițiile în care județul este grav afectat de lipsa apei.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cel mai bun exemplu este întâlnirea convocată miercuri la sediul Consiliului Județean (CJ) Botoșani pe problema apei din județ, care a eșuat lamentabil întrucât președintele în funcție al CJ, Doina Federovici, a transformat întâlnirea într-o lovitură de imagine și nu într-o dezbatere realistă privind soluțiile de redresare a operatorului de apă.

Deși la discuții au fost invitați directorul general al Nova Apaserv, Liviu Ștefan, cu echipa de consultanți Tadeco din cadrul proiectului cu finanțare europeană al Nova Apaserv și Valeriu Iftime, președintele ales al CJ, întâlnirea nu s-a soldat cu rezultate concrete pentru oameni. Asta pentru că, în loc să prezinte date concrete cum ar fi starea actuală a aducțiunilor, gradul de afectare a rețelelor de distribuție, ce s-a făcut, ce mai este de făcut și finanțarea pe fiecare etapă, actuala conducere CJ a preferat să fluture niște contracte fără să explice ce anume s-a făcut concret și gradul de implementare.

Jurnalişti daţi afară din birou

Inițial, presa a fost invitată la debutul dezbaterilor, pentru a prelua o serie de imagini, cu promisiunea că la finalul întâlnirii, „dacă președintele ales al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, va dori”, va avea loc o declarație comună de presă. Deși Iftime s-a opus acestei decizii, pe motiv că problema apei este de interes general și nu este nimic de ascuns, iar întâlnirea ar trebui să fie publică și transparentă, Doina Federovici a dat efectiv presa afară din birou, susținând că nu dorește să transforme totul într-un „show mediatic”.

De altfel, această atitudine agresivă a președintelui CJ în funcție, Doina Federovici, s-a văzut de la bun început când a încercat „să-l pună la punct” pe Iftime pe motiv că ea ar fi fost cea care a invitat consultanții de la firma Tadeco la discuții și nu altcineva.

Ba mai mult, ea a susținut că s-au făcut tot felul de demersuri la Ministerul Fondurilor Europene pentru finanțarea unui program investițional la nivelul Nova Apaserv prin intermediul Programului de Dezvoltare Durabilă, în valoare de aproape 290 de milioane de euro. În schimb, nu a pomenit nimic de faptul că operatorul de apă și firma de consultanță Tadeco au ratat obținerea finanțării prin Programul POIM pentru etapa a II-a a master-planului ce viza înlocuirea magistrarelor și a unei porțiuni din rețeaua de distribuție.

„După discuția de astăzi măsura dezastrului pentru mine este și mai mare”

Discuțiile au continuat, așadar, în spatele ușilor închise. Iar modul în care s-au derulat așa-zisele dezbateri s-a văzut la final, când totul s-a transformat într-un mare eșec. Asta pentru că Valeriu Iftime a preferat să nu intre în jocul Doinei Federovici, iar la finalul întâlnirii nu a mai avut loc nicio conferință de presă. În schimb, Iftime a făcut o serie de precizări menționd că discuțiile au fost ca „între două ziduri”.

„Eu spun ceva, doamna președinte spune altceva. Ea spune că a făcut tot și că e o companie sănătoasă, eu spun că e o companie beteagă și botoșănenii nu au apă. Adică între ce spun eu, ce știu de la lume, și ce spune dânsa, ce știe din altă parte, este o diferență de la cer la pământ. Îmi pare rău să spun asta, după discuția de astăzi măsura dezastrului pentru mine este și mai mare.

Nu vom avea finanțări în compania de apă pentru că toate proiectele astea lungite aduc un milion de probleme.

Compania este subfinanțată, trebuie schimbări majore în cadrul companiei, la nivel de Consiliu de Administrație, dar nimeni nu face nimic. Așteaptă măsuri de la mine, soluții scrise.

Nu pot să spun decât că sunt și mai mult obraznici. Adică, îmi pare sincer rău să vă spun, în condițiile actuale, dacă nu venim cu o altă acțiune și viziune, nu avem apă la Flămânzi, n-avem apă la Dorohoi, n-avem apă la Trușești, și nici nu avem stații de epurare pentru că tot ce s-a întâmplat până acum este un noian, o groază de probleme, care sunt pasate de la unul la celălalt.

Sunt pur și simplu într-o stare de disperare, iar dumneaei spune <<nuuu, domnul Iftime nu a adus soluții>>. Și ce le spun, ei vor în scris, ca și cum vii cu o baghetă magică – fă asta, fă asta. Este foarte complicat de lucrat cu ei, aproape imposibil. Așa că până în octombrie chiar nu mai pot să fac nimic. Mai mult mă panichez și mă enervez și eu. Eu încerc să fac ceva, dar nu am cum. Pur și simplu nu am cu cine lucra”, a spus Valeriu Iftime la ieșirea din sediul CJ.

Doina Federovici s-a rezumat la declaraţii pe Facebook

Așa se face că Doina Federovici a evitat din nou, pentru a n-a oară, comunicarea directă pe problema apei din județ, revenind la vestitele comunicate de presă și la binecunoscutele postări pe pe Facebook.

De altfel, în cursul zilei de astăzi ea a transmis un „punct de vedere” în care a menționat o sumedenie de contracte, fără a indica în mod concret ce se face la nivelul Nova Apaserv pentru a scăpa de avarii, de pierderile de apă și când vor beneficia botoșănenii din nou de apă potabilă în condiții normale.

Nova Apaserv, transformată în unitate pentru angajarea clientelei politice

Făcând însă o radiografie a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, trebuie punctate o serie de aspecte. În ultimele două mandate, conducerea CJ (n.r. – în subordinea căruia funcționează Nova Apaserv), a fost deținută numai de PSD prin Costică Macaleți (2016 – 2020) și Doina Federovici (2020 – 2024). Altfel spus, timp de opt ani, PSD a condus județul. În tot acest timp, Nova Apaserv a ajuns în pragul insolvenței din cauza proastei gestionări.

Rețeaua de distribuție extrem de veche a început să cedeze din ce în ce mai mult, problemele din furnizarea apei s-au acutizat, iar pe fondul lipsei unui program investițional, activitatea economică a intrat în picaj.

În plus, operatorul de apă a fost transformat într-o unitate pentru angajarea clientelei politice. La fel, în loc ca banii publici să meargă spre sectorul de dezvoltare de la Nova Apaserv, CJ a preferat să finanțeze cu bani grei activitatea ADI Aqua doar pentru ca cei de acolo, tot din clientela politică, să încaseze salarii babane. De altfel, salariul încasat de directorul Adi Aqua, consilierul județean PSD Dan Deleanu, este aproape cât cel al unui ministru sau secretar de stat. Asta în condițiile în care fostul director ADI Aqua, Vasile Halasanu, primea doar salariul minim pe economie.

Şefie aranjată politic

Jocul făcut de Doina Federovici cu operatorul de apă s-a dovedit a fi însă unul foarte păgubos. Atât pentru ea, cât și pentru județ. Asta pentru că, o bună perioadă de timp, ea a acceptat ca de activitatea Nova Apaserv să se ocupe cei de la ALDE, foști parteneri politici. Chestiunea fusese pusă în discuție în toamna lui 2020, când se negocia noua majoritate din CJ. Astfel, pentru a nu eșua în fața liberalilor, Doina Federovici, care a câștigat atunci șefia CJ, a aceptat ca una dintre funcțiile de vicepreședinte CJ să revină ALDE, iar de Nova Apaserv să se ocupe Bogdan Dăscălescu (ALDE), adică omul lui Florin Țurcanu.

În schimb, principalele funcții de conducere de la operatorul de apă au fost politizate și au revenit PSD. Ulterior, preluarea controlului s-a făcut eșalonat, mai întâi prin schimbarea componenței Consiliului de Administrație, eliminarea liberalilor din conducere (n.r. – prin adoptarea unei false noi organigrame), iar apoi prin angajarea pe posturile cheie a unor persoane susținute de PSD. Toate aceste manevre nu au avut niciun efect în plan economic.

Finanţare de 250 de milioane de euro pierdută

Ba mai mult, Nova Apaserv a ratat, anul trecut, obținerea unei finanțări de peste 250 de milioane de euro prin POIM. Iar în tot acest timp, avariile s-au înmulțit. În plus, Nova Apaserv a reușit să schimbe, în acești 8 ani de conducere PSD de la CJ, doar 2 kilometri de conductă, undeva la Lebăda. În rest, s-a ocupat numai de peticiri. Așa se face că în prezent, deși este plasat între două râuri principale – Siret și Prut – și este pe locul 2 la nivel național ca suprafață a luciului de apă, județul Botoșani este cel mai afectat de lipsa acestei resurse.

Luna trecută, de exemplu, potrivit unui raport național, în județ existau 144 localități fără apă, din care parțial și municipiul Dorohoi. Mai nou, și în municipiul Botoșani, apartamentele situate la etajele superioare din blocurile aflate în zonele mai înalte ale orașului se confruntă cu o lipsă a presiunii sau cu lipsa apei. Iar cei din conducerea CJ sunt interesați mai mult de imagine, decât de problemele oamenilor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
17.6 °
16.6 °
51 %
2.3kmh
100 %
joi
17 °
vin
21 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și șoferi de BMW care iubesc restul participanților la trafic. Probabil și semnalizează.

EDITORIAL

România a trecut de la o extremă la alta. După seceta cumplită, care a compromis culturile agricole, au venit codurile roșii de precipitații și...

EPIGRAMA ZILEI

Acest sport, de-l pui sub lupă Vezi sudoare, multă muncă Dar tare cred că-l aruncă După! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...