luni, decembrie 23, 2024
AcasăLocal BTBraconaj în pădurea de lângă Balta Arsă

Braconaj în pădurea de lângă Balta Arsă

Trei bărbaţi bănuiţi de braconaj au fost prinşi, vineri, în pădurea din apropierea satului Balta Arsă, în timp ce cărau un căprior mort. Suspecţii au fost depistaţi de jandarmi şi de lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Botoşani, care acţionau pentru prevenirea tăierilor ilegale de copaci. Patrula a observat cum dintr-un autoturism au coborât trei bărbaţi şi au intrat în pădure. Prezenţa lor în zonă li s-a părut suspectă oamenilor legii, care au plecat imediat în urmărirea acestora. După numai aproximativ 10 minute, cei trei au fost surprinşi în timp ce transportau vânatul. La întrebările jandarmilor privind provenienţa căpriorului, suspecţii au afirmat că l-au găsit întâmplător, pe când căutau nuiele, fiind prins într-un laţ metalic şi au hotărât să îl ducă la domiciliu. Din nefericire pentru “vânători”, pe masa de Crăciun nu vor avea carne din animalul capturat, deoarece a fost ridicat de jandarmi în vederea confiscării şi predat la DSVSA, în vederea expertizării.
Bărbaţilor le-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi vânare cu mijloace neautorizate, dosarul fiind înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea soluţionării.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-2.3 ° C
-2.3 °
-2.4 °
86 %
2.3kmh
19 %
Dum
-1 °
lun
2 °
mar
4 °
mie
4 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...