vineri, septembrie 20, 2024
AcasăEditorialJoacă-le pe astea, domnule președinte! - Dumitru MONACU, scriitor

Joacă-le pe astea, domnule președinte! – Dumitru MONACU, scriitor

Nu cred să fie vreun botoșănean care să nu realizeze că, în zona politicului, Valeriu Iftime a jucat-o până acum, ca la carte. Câștigarea Consiliului Județean și mai nou restructurarea BPJ-ului, dar și a organizației municipale, au fost acțiuni de succes, cu impact deosebit asupra concetățenilor noștri care, dornici de schimbare, și-au văzut năzuințele cumva atinse. Astfel, președintele ales al CJ a demonstrat că e capabil de restructurarea și mișcarea din loc a unui partid înțepenit ca o muscă zăludă într-o pânză roșie de păianjen. Cu siguranță, după debarcarea unor nume așa-zise grele ale liberalilor botoșăneni va urma și descotorosirea de cei doi parlamentari încă membri ai biroului județean datorită regulamentelor interne care stipulează acest lucru. Cum s-ar spune, lui Valeriu Iftime îi iese, deocamdată, totul. Aceste „succesuri” ale lui nu sunt însă decât niște victorii de etapă, oarecum previzibile și fără urmări notabile pe tabela de marcaj, ca să folosesc o sintagmă foarte familiară patronului de la FC Botoșani. Spun asta întrucât examenele adevărate vor începe în toamnă, odată cu preluarea șefiei Consiliului Județean. Printre multele probleme care se vor îngrămădi pe agenda lui Iftime, două vor fi adevărate pietre de moară. E vorba de restructurarea și punerea pe linia de plutire a două instituții mamut cu picioare de lut, respectiv compania de apă și Spitalul Județean. Dacă în cazul Nova ApaServ este posibil să găsească soluții, în cazul spitalului tare mă tem că haosul de acolo încă va mai persista luni, dacă nu chiar ani de zile. Așadar, la compania de apă, cu un management corespunzător, dublat de primenirea personalului prin scoaterea pe tușă a celor care taie frunză la câini și recrutarea unor specialiști care știu cu ce se bea apa, este foarte probabil ca situația să se schimbe în bine. În afară de aceste măsuri, ar mai fi necesară o evaluare corectă a infrastructurii aferente, depistarea punctelor generatoare de pierderi, atât în municipiu (tocmai zilele trecute un râuleț curgea agale pe Calea Națională în zona IRE, iar undeva pe Aleea Unirii, de ani de zile clipocește prin asfalt un izvoraș!) cât și în județ (să nu uităm isprava consemnată pe moșia lui Verginel Gireadă, cu iazul alimentat de la rețeaua companiei!).

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cât privește spitalul, sarcina lui Iftime este una extrem de grea din două motive. În primul rând, acolo, ca în orice unitate de acest tip, sunt îngropate sume uriașe de bani. Cu siguranță sunt create rețele sau grupuri de interese care vor ține cu dinții de pozițiile câștigate și ocupate posibil cu anumite investiții financiare, „neamortizate” încă. Cum mulți dintre cei ce jonglează cu sacii de bani băgați în sănătate sunt bine înșurubați în sistem, dislocarea monolitului va fi o misiune grea, dacă nu imposibilă. Apoi, personalul medical, subțire numeric, dar plin ochi de orgolii, ifose și chiar fițe, va reprezenta pentru Iftime un alt nod gordian extrem de greu de desfăcut. Cât despre coborârea milităriei din pod, ar putea fi o soluție, dar cine să o facă? Ce manager ar avea curajul să impună unor medici considerați monștri sacri să respecte un minim program administrativ riguros? După umila mea părere, singura soluție ar fi coagularea unui comitet medical format din medicii integri și bine pregătiți profesional, un fel de sfat al competenților, sau altfel spus, un consiliu de administrație lărgit, care să jaloneze activitatea pe termen mediu și scurt. Așadar, cele două instituții vor reprezenta de departe marile provocări ale președintelui ales. Celelalte sunt, fără discuție, importante și ele, dar nu afectează atât de direct și decisiv viața botoșănenilor. Și ca tabloul să fie corect, mai adaug ceva: ambele instituții menționate au fost coordonate, conduse sau, mă rog, manageriate în ultimele zeci de ani numai și numai din punct de vedere politic și numai în interesul unor indivizi sau grupuri de indivizi (am folosit așadar o altă definiție pentru partide!). În concluzie, misiunea viitorului președinte al CJ este una extrem de grea, mai grea decât un meci în deplasare cu campioana țării. Drept urmare, succesele consemnate până acum de Valeriu Iftime nu fac nici cât o ceapă degerată dacă nu rezolvă cele două probleme expuse mai sus. Să vedem cum le joacă pe astea!

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
15.6 °
14.2 °
45 %
1.7kmh
100 %
joi
16 °
vin
21 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și șoferi de BMW care iubesc restul participanților la trafic. Probabil și semnalizează.

EDITORIAL

România a trecut de la o extremă la alta. După seceta cumplită, care a compromis culturile agricole, au venit codurile roșii de precipitații și...

EPIGRAMA ZILEI

Acest sport, de-l pui sub lupă Vezi sudoare, multă muncă Dar tare cred că-l aruncă După! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...