„Botoșanii îl pot revendica pe Pellegrinetti ca pe un fiu al lor. Aceasta, și pentru cele câteva decenii trăite aici, dar, mai ales, pentru creația sa sculpturală, întru totul remarcabilă, monumentală, care domină cimitirele municipiului – cel românesc, și cel armean, și cel evreiesc. Sunt lucrări de artă monumentală autentică, adevărate modele, prin armonia și proporționalitatea lor, prin elementele lor decorative”, așa își începe articolul dedicat lui D.A. Pellegrinetti Ionel Bejenariu („Dicționarul botoșănenilor”, Editura Moldova, Iași, 1994, p. 192).
De altfel, datele biografice și mențiunile despre activitatea sa sunt extrem de puține. S-a născut pe la 1868, probabil, lângă Carrara (Italia), cunoscută pentru calitatea marmorei sale. În România a ajuns pe la sfârșitul secolului XIX, așezându-se la București și angajându-se la execuția unor lucrări în marmoră.
În 1902, încă locuia în București. „Universul” din august consemnează un „accident nenorocit”: „Un copilaș Giovani Peligrinetti, în vârsta de 4 ani, fiul d-lui D. Peligrinetti, din str. Sf. Ionică No. 9, a băut din greșală conținutul unui pahar de 100 grame cu benzină, care se afla pe o fereastră. La țipetele copilului, sări mama lui, care-l transportă la spitalul de copil” („Universul”, nr. 228, 21 august). Copilul era, de bună seamă, fiul sculptorului D.A. Pellegrinetti.
În 1904, Pellegrinetti se mutase cu familia în strada Buzești, 85, recomandându-se ca sculptor în piatră („Anuarul Bucureștilor pe 1904”, Institutul de Arte grafice „Caro Göbl”, București, 1904).
Între 1904 și 1913 se stabilește la Botoșani, lucru pe care îl aflăm tot datorită fiului său, care își pierde certificatul de absolvire a cursului inferior al Liceului din Botoșani și este nevoit să facă, prin „Monitorul Oficial”, următorul anunț:
„D. Giovani Pelegrineti, pierzând certificatul de absolvirea cursului inferior cu No. 291, eliberat de direcțiunea liceului din Botoșani la 7 Septemvrie 1913, ministerul aduce la cunoștința generală anularea actului” („Monitorul Oficial”, nr. 114, 21 august 1915).
La Botoșani, Pellegrinetti și-a deschis un atelier pe strada Vânătorilor. Aici a executat monumente ale eroilor din primul război mondial. În noiembrie 1924, de exemplu, avusese loc solemnitatea dezvelirii „monumentului eroilor din Tg.-Suliţa, morţi pentru patrie în campania din 1916-1918”. Monumentul era ridicat din iniţiativa administratorului de plasă Gh. Huţupaşu şi executat de Pellegrinetti („Universul”, nr. 258, 11 noiembrie 1924, p. 3). Dar mai ales la „transformarea cimitirelor în veritabile sanctuare monumentale” (I. Bejenariu) a trudit Pellegrinetti. Printre altele, și monumentul lui Scipione Bădescu, „ridicat prin stăruinţa prietenilor săi şi a Asociaţiei Corpului Didactic Primar din Botoşani – 1930” este opera sculptorului Pellegrinetti.
Trebuia să fi trăit și tragedia decesului propriului fiu, pentru mormântul căruia tot el trebuia să-i fi lucrat cripta. „În urma recomandației făcute de către un medic din Iași, inginerul-arhitect Giovanni Pelegrinetti, din str. Vânătorilor, urma de câtva timp un tratament cu injecții intravenoase cu „Syntharsan“, un nou derivat al Salvarsanului. Injecțiile i le făcea d-rul Șaiovici din localitate. Astă seară, pe când numitul arhitect își făcea tratamentul obișnuit, i s’a făcut rău, întrucât a suferit o criză nitrifoidă și, cu toate ajutoarele date de medicul curant, cât și de alți medici din apropiere, a sucombat”, scria „Universul” din 24 mai 1939 (nr. 139, p. 8).
În memoria fiului său, locotenent în rezervă din armata italiană, Alberto Peligrinetti dona în folosul refugiaților, prin Crucea Roșie, 560 lei, pensia sa pe luna iulie, pe care o avea de primit de la Casa Muncii („România – Provincie”, nr. 760, 12 iulie 1940, p. 2).
Sculptorul Pellegrinetti a decedat în 1942, fiind înmormântat la cimitirul „Eternitatea”. „Monumentul său funerar este mai modest, mai discret și frânt în două, neînsoțit de fotografie, pierdut printre alte morminte”, scria, în 1994, Ionel Bejenariu. Astăzi nici nu l-am mai putut găsi. Poate că pentru Pellegrinetti, și pentru memoria noastră, Botoșanii, care „îl pot revendica ca pe un fiu al lor”, ar putea scoate un album cu lucrările sale și mormintele, parte și ele din istoria acestor locuri.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
