După cum era de așteptat, recentul atentat asupra lui Donald Trump a stârnit o sumedenie de comentarii, analize, și câte și mai câte luări de poziție din partea opiniei publice. O opinie publică marcată, firesc, de radicalismul tot mai accentuat care se manifestă pe tărâmul politic. Din tot ce s-a discutat, analizat și întors pe față și pe dos, un singur fir a rămas nedespicat în patru. E vorba de vârsta agresorului, 20 de ani, vârstă care spune foarte multe în legătură cu prăpastia formată între mediul politic și tineret. Astfel, nu numai acolo, la americani, ci oriunde în lume, politicienii se baricadează în turnul lor de fildeș, departe de lumea dezlănțuită, departe de cei mulți. În acest timp, cei tineri se simt, pe bună dreptate, dați la o parte de către niște moșnegi burtoși și chelioși care nu știu altceva decât să le dea cu rigla peste degete atunci când întind mâna după ceva ce, de cele mai multe ori, li se cuvine sau chiar le aparține. Normal că și în România conflictul dintre generații urmează cam același scenariu, cu mențiunea că la noi prăpastia dintre cele două categorii (tineri și politicieni) e cam cât Groapa Marianelor. Preocupați doar de voturi, politicienii români nu au ca obiect de studiu decât masele largi de pensionari și bugetari care le asigură majoritatea la scrutinele electorale. În acest sens, ei au pavat drumurile și căile către aceste mase (cu precădere către pensionari!) cu minciunele și gogoșele care să îi țină în priză și mereu aproape. Cum? Prin cumpărarea televiziunilor și a marilor cotidiane care de o bună bucată de vreme nu se adresează decât seniorilor. Astfel, posturile TV de știri ne prezintă de dimineața şi până seara, pe lângă crime, accidente, catastrofe și evenimente mondene, numai și numai probleme legate de pensii sau de modul lor de evoluție. Era de așteptat așadar să moară puțin câte puțin și televiziuni și ziare, din moment ce publicul „adrisant” este cel de 60 plus, un public ce se rărește de la zi la zi din motive naturale. Nimic, absolut nimic din programele mass media nu atrage tineretul. Și e și normal să fie așa din moment ce absolut toate programele, inclusiv reclamele cu medicamente se adresează vârstei a treia. Se poate spune că în timp ce programele guvernamentale merg de-a-n boulea înainte, tineretul patriei a luat-o de multă vreme la stânga sau la dreapta, orice zi trecută creând o și mai mare distanțare între cele două categorii de cetățeni. Prin cumpărarea presei și încercarea de manipulare grosolană a ei, politicul nu a luat absolut deloc în calcul faptul că acțiunea aceasta a declanșat un cancer galopant pentru media, cancer care inevitabil duce la dispariția ei. Și cum locul nu putea rămâne gol, rețelele de socializare susținute cu mare sârg de către tineri au acaparat teritoriul. Probabil în zece ani dacă nu mai puțin, la TV (dacă va mai exista acest concept!) se vor uita doar sâmbătă seara, ocupanții azilurilor sau, să folosim un termen mai de actualitate, ai centrelor de îngrijire persoane în vârstă. Astfel, tinerii, lăsați pe dinafară de politicile guvernamentale se vor gospodări după mintea și viziunea unor influenceri care le vor băga la greu festivaluri, manele, droguri, alcool, tutun și, dacă vin cu marfă de acasă, și sex nelimitat. Întrebarea la care probabil politicienii nu găsesc un răspuns este celebra formulă leninistă, „ce-i de făcut?”. Din păcate pentru tineret, întrebarea nu le este adresată lor, politicienii ghijogi interpelându-se între ei. Nu des, ci din când în când, mai exact atunci când întâmplări nefericite le zguduie fotoliile pufoase. Că dacă ar întreba lumea obișnuită ar obține o sumedenie de răspunsuri, unul dintre ele fiind, ca la rubrica lui Cabral, cu cele mai multe puncte. E vorba de sport. Da, sportul a fost, este și va fi apanajul tineretului întrucât calitățile fizice doar prin sport se pot evidenția cel mai corect și benefic. Sportul, după cum s-a văzut, atrage, unește și mobilizează. Ce face guvernul în acest sens? Absolut nimic. De ce? Pentru că beneficiarii sportului, adică tinerii nu pot fi ținuți în frâu și manipulați sau, și mai rău, nu se prezintă la vot. Poate cea mai utilă intervenție a guvernanților în acest sens ar fi, pe perioada vacanțelor școlare, când ar trebui inițiate programe, campionate, cantonamente, competiții, tabere care să atragă orice tânăr din orice localitate. Dar pentru așa ceva trebuie bani. De unde bani? Simplu: din sumele alocate partidelor pentru cumpărarea presei, dar și din risipa generalizată din sectorul bugetar. Cum așa ceva nu se va întâmpla, rămâne ca tineretul să idolatrizeze la festivaluri personaje gen frații Tate, influenceri gen Shelly sau gureși gen Gheboasă și Babasha. Dar nu gratuit, ci pe bani grei primiți probabil de la niște părinți iresponsabili și extrem de permisivi. Și uite-așa, abisul dintre cei moși burtoși și cârlani năzdrăvani se va adânci tot mai mult…