Este cinstit în fiecare an, pe 22 septembrie. Pe 23 iulie facem pomenirea mutării moaștelor Sfântului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, în anul 403.
A trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian. Auzind dregătorul cetății Sinope că Foca se închina lui Hristos, a trimis ostașii să-l ucidă. Văzând-i, din grădină, trecând pe uliță, Foca i-a strigat: Pe cine căutați? Ostașii au răspuns: Căutam pe Foca! Mucenicul înțelegând că i s-a apropiat sfârșitul pământesc, le-a zis: Veniți la mine și eu vă voi spune unde îl găsiți, îl cunosc foarte bine. I-a primit în casa lui și i-a ospătat din belșug. La masă, dialogul a continuat: și pentru ce pricina căutați pe omul acela? Ne-a trimis mai marele să-l ucidem pentru că este creștin! Rog-vă, stăpânii mei, rămâneți până mâine în casa mea, veselind-vă, mâncând și bând, iar dimineața eu îl voi da vouă, că nimeni nu-l cunoaște ca mine, singur îl voi aduce şi-l voi da în mâinile voastre.
În acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus în grădină, a mângâiat pentru ultima dată florile şi-a săpat apoi mormântul, a împărțit haine și mâncare săracilor, s-a rugat, iar dimineața când ostașii l-au întrebat unde este Foca, le-a răspuns: Eu sunt! Cutremurați, aceștia, deși nu le venea să creadă, au împlinit porunca dregătorului păgân.
Să fie gândul nostru acolo unde este Hristos
Pentru a avea mintea şi inima în pace înaintea judecății lui Dumnezeu trebuie să nu facem nimic care ar putea stingheri pe altul. Trebuie să ne câștigăm viața singuri, prin munca noastră. Trebuie cu orice preț să facem ca grijile vieții de zi cu zi să nu ne împiedice a petrece în duh cu Hristos, Care este de-a dreapta Tatălui şi împreună cu Duhul Sfânt.
Părinții Bisericii folosesc uneori această metaforă: dacă suntem într-un loc împreună cu un împărat, prezența lui înrâurește tot ce facem. De ce nu ar fi la fel şi cu vecinicul nostru împărat? Deoarece El este de față, să facem toate sub privirea Lui. Întotdeauna.
În fiecare zi, în fiecare noapte să avem în minte că Dumnezeu ne privește, că ne aude rugăciunile, că vede adâncurile duhului nostru. Aceasta, bineînțeles, nu înseamnă că Îl vedem pe Dumnezeu precum este, ci doar creează o atmosferă ce ne îngăduie să ne vedem neajunsurile, risipirea minții, gresajele în legăturile noastre cu ceilalți de-a lungul zilei.
Viețuind împreună cu alții, suntem supuși unor limitări, reguli exterioare, restricții etc. Însă duhul ce purcede de la Dumnezeu trece dincolo de toate aceste forme.
Să fie gândul nostru acolo unde este Hristos. Atunci rugăciunea noastră va fi cu El şi nu va rămâne mult loc patimilor. Ne vom obișnui să trăim în acest fel şi, printr-o astfel de viețuire pașnică, vom reclădi întreaga noastră ființă.
Nimeni nu este mai bun și mai frumos la suflet decât omul simplu. Acesta este pentru oricine un prieten de nădejde.
Nimic nu-l îndepărtează pe om mai mult de sine însuși decât grijile de zi cu zi. Și nimic nu-l face mai prins de grijile de zi cu zi decât neglijarea sufletului său. (Arhimandrit Sofronie Saharov)
Preot Olivian SANDU
