Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, a fost huiduit de zeci de oameni în comuna în care e cetățean de onoare. Acesta a urcat pe scenă la Ziua comunei Coloneşti din județul Olt și oamenii au început să scandeze, relatează Digi24.ro
După ce oficialul NATO a fost primit cu huiduieli în comuna Colonești (n.red: Olt, fieful secretarului general al PSD, Paul Stănescu), primarul a intervenit și i-a calmat pe oameni.
„Dragii mei, cei care îl huiduiți, duceți-vă la PSD, acolo la Slatina, că-i găsiți acolo. Nu vă este rușine? Vine al doilea om în lumea asta, în comuna noastră, cetățean de onoare, să vă fie rușine la cei de acolo, că vă cunosc, că mă cunoașteți. Am 73 de ani și 60 pe cartea de muncă, dar nu mi s-a întâmplat așa ceva. E un mare om politic. Şi poate viitorul președinte al României, ascultați la Stan aici. Nu fac politică, dar m-ați supărat rău de tot”, a reacţionat primarul comunei.
Mircea Geoană a intervenit și el și a spus, potrivit Reporter24: „Haideți să nu facem politică. Vreau să mulțumesc celor mici și celor mari că duceți tradiția mai departe. Politica poate să aștepte, dați-o-ncolo de politică, că poate să aștepte.”
Mister cu privire la candidatura la prezidenţiale
Geoană s-a profilat de aproape doi ani ca potențial candidat la prezidențiale, fiind într-o campanie constantă de imagine cu apariții media aproape zilnice și evenimente cu profil politic în toată țara, toate realizate sub egida NATO.
Cu toate acestea, Geoană a întreținut permanent ambiguitatea legată de o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale și a refuzat să spună clar dacă va intra în campanie electorală sau nu.
Întrebat de jurnaliști în mai multe rânduri dacă va candida la alegerile prezidențiale, Geoană a evitat de fiecare dată un răspuns clar, dar a lansat o carte despre ”bătălia pentru România” (”Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”), a transmis că ”în curând vom discuta despre un plan pentru România” și este măsurat constant în sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale.
@gandul_ro Mircea Geoană, HUIDUIT la o serbare câmpenească în Olt. Primarul comunei îi dojenește pe cetățeni: M-ați SUPĂRAT rău de tot. Să vă fie rușine! #gandul #exclusiv