miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalBebeluş rănit în maşină cu părinţii (VIDEO)

Bebeluş rănit în maşină cu părinţii (VIDEO)

Doi tineri şi copilul lor au ajuns la spital după ce au fost victimele unui accident rutier. Cauzele probabile pentru producerea accidentului au fost viteza excesivă şi lipsa de experienţă a şoferului, care deţinea permisul de nici doi ani.

Accidentul a avut loc joi după-amiază, pe drumul ce leagă localităţile Coşula de Buda. Un autoturism marca Volkswagen Touran, condus de un tânăr de 20 de ani, se îndrepta dinspre Coşula spre Buda. În maşină se mai aflau soţia acestuia, de 19 ani, dar şi copilul lor, un bebeluş de un an jumătate. La un moment dat, imediat după o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns cu roţile de pe partea dreaptă pe acostamentul drumului. Tânărul s-a panicat, a bruscat volanul, iar maşina a pătruns înapoi pe şosea, dar a intrat în derapaj. Autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, după care a lovit violent un copac de pe marginea drumului.

Impactul a fost cu partea din stânga spate a maşinii, care s-a mulat pe trunchiul copacului, după care s-a rotit la 180 de grade şi a ajuns într-un şanţ.

Victime transportate la spital după accident

Cei trei au reuşit să iasă din maşină şi au apelat serviciul 112. În scurt timp, la faţa locului au ajuns două ambulanţe, care au preluat răniţii.

„Am fost solicitaţi pentru un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism. Au fost preluate trei victime, conştiente, cooperante. Un copil de un an şi şase luni cu agitaţie, transportat la CPU pediatrie şi doi adulţi, de 19 şi 20 de ani cu traumatisme minore”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, purtător de cuvânt al SJA Botoşani.

În scurt timp la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje de poliţie, care au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

„În urma verificărilor a reieșit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Coșula, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul județean DJ208H în comuna Curtești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Cosmin Horobeţ din cadrul Serviciului Cabinet IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...