Valul de caniculă din ultimele zile a avut şi aspecte pozitive la Botoşani. Unul dintre acestea îl reprezintă faptul că Parcul de Agrement „Cornișa” din municipiul Botoșani a înregistrat un număr record de vizitatori.
Încasările au crescut de asemenea proporțional cu temperaturile. Astfel, vineri, 12 iulie, în ziua cu cod portocaliu de caniculă, s-au înregistrat 1.382 de clienți și încasări în valoare de 67.820 de lei. Sâmbătă, 13 iulie, în prima zi de cod roșu, au fost 1.669 de persoane dornice să se răcorească, aducând încasări de 84.582 de lei.
Duminică, 14 iulie, s-au înregistrat, însă, cei mai mulți clienți de la inaugurarea complexului cu piscine, aproape triplu faţă de numărul de locuri puse la dispoziție. Mai exact, au fost 2.683 de clienți care au adus încasări în valoare de 139.476 de lei.
„Pot să spun că în data de 14 iulie a fost un record al numărului de clienți pe care nu l-am mai întâlnit de când funcționează Aqua Park Cornişa. În jur de 2.700 de clienți am avut. Este numărul cel mai mare care s-a înregistrat până acum în situațiile pe care le am eu. (…) Încasările au fost de 139.476 de lei”, a declarat Mihai Nițișor, șeful Direcției de Sport și Agrement (DSA) Botoșani.
„Cu cât crește numărul clienților, cu atât apar și mai multe nemulțumiri”
Recordul vine, însă, şi cu o mulţime de neplăceri pentru cei care doresc să petreacă câteva ore la Cornișa. Fie din cauza cozilor interminabile de la intrare, fie când doritorilor li se spune că s-a atins capacitatea şezlongurilor. La puţin timp după ora opt, duminică dimineaţă, spre exemplu, a început să se formeze coadă la intrarea din zona piscinelor de la Cornișa.
„La caniculă sunt și efectele adverse, te bucuri de câștig, dar apar și celelalte probleme, nu putem să îi mulțumim pe toți. În primul rând, numărul de șezlonguri sunt limitate, sunt vreo 730 de șezlonguri, mai avem 140 de scaune, avem vreo 90 de umbrele. Diferența până la 2.700 înseamnă nemulțumire pentru unii. Ceilalți se așază efectiv pe margine. Aici trebuie să privim altfel problema, capacitatea piscinei este cam de 1.200 de persoane, pe o perioadă de 3 ore, mă refer la Complex, piscina interioară și exterioară, dar din cei 1.200 cel puțin 400 – 500 se află în bazin, deci diferența care mai rămâne, cam 700 – 800, ar trebui să stea pe șezlonguri și să facă schimb. Cu cât crește numărul clienților, cu atât apar și mai multe nemulțumiri”, a mai spus Mihai Nițișor.
„Sunt unii care nu țin cont, intră și după aia au pretenții”
Cu toate că angajații complexului Cornișa atenționează permanent clienții cu privire la epuizarea locurilor disponibile, aceștia din urmă se încumetă să intre oricum.
„Da, de exemplu, noi avem un televizor la recepție prin care facem informări, mai sunt persoane care se duc la coadă și anunță că nu mai avem șezlonguri, că nu mai avem umbrele, adică noi îi informăm, dar sunt unii care nu țin cont, intră și după aia au pretenții.
Suntem foarte mulțumiți că vin mulți, dar pe partea cealaltă sunt problemele astea pe care noi nu avem cum să le rezolvăm momentan, o să vedem la anul, să cumpărăm mai multe șezlonguri. Cu toate că anul acesta, în mai s-au achiziționat 160 de șezlonguri noi, dar ele se distrug”.
În acest context, directorul DAS Botoșani atrage atenția clienților cu privire la comportamentul pe care îl adoptă în incinta complexului. „Fac un apel la o parte dintre clienți, o atenția mai mare la folosirea șezlongurilor și umbrelelor, că mâine vor veni alții care ar dori să le folosească. În fiecare zi un anumit număr se distruge. Încercăm să îl reparăm, dar nu avem posibilitatea să reparăm într-un termen scurt numărul de stricăciuni apărute și de aici par mereu discuții. Nu putem să mulțumim pe toți, încercăm, dar și oamenii trebuie să înțeleagă”, a conchis Mihai Nițișor.
Botoșani sufocat de caniculă
Cea mai mare parte din teritoriul țării se află sub Cod Roșu de caniculă. Spre exemplu, în dimineața zilei de duminică, 14 iulie, când au fost înregistrate cele mai multe încasări la Cornișa, a fost declarată drept cea mai călduroasă la zeci de stații meteo, fiind înregistrate valori extrem de mari. La Botoşani, duminică, la ora 14 se resimţeau 42 de grade, iar la ora 17 erau 37 de grade. Sâmbătă, în prima zi de cod roşu s-au înregistrat la staţia mateo din Botoşani 42 de grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a menținut Codul Roșu de caniculă pe 15 și 16 iulie pentru Botoșani. Valul de căldură va fi intens și persistent. Temperaturile maxime vor fi de 37- 42 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 22 de grade (nopți tropicale). Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pentru ziua de 17 iulie a fost emis un Cod Portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime între 33 și 37 de grade, iar cele minime de 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.