Astăzi, 11 iulie, începe etapa de admitere la liceu, primul pas fiind reprezentat de completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginte.
Doar media de la Evaluarea Națională este luată în considerare pentru admiterea la liceu, iar ierarhia la nivel județean, a absolvenților care au susținut examenul, a fost publicată miercuri, 10 iulie, pe site-ul admitere.eu.ro.
Fișele de înscriere la admitere liceu 2024 se completează în perioada 11-22 iulie. Această procedură se realizează la școală, în prezența părinților și a profesorului diriginte.
Înainte de a completa cererea de înscriere, elevii și părinții acestora ar trebui să întocmească o listă cu specializările dorite. Orientativ, ar trebui verificate ultimele medii de intrare din anii școlari trecuți și poziția elevul în ierarhia județeană și publicată pe site-ul Ministerului Educației.
Atenție la completarea opțiunilor pe fișele de înscriere
Codurile specifice fiecărei specializări se trec în ordinea preferințelor, pe orizontală, în căsuțele din josul paginii. Numărul de opțiuni ar trebui să fie cât mai mare deoarece calculatorul nu va trece la următorul candidat până când nu verifică toate opțiunile elevului clasat în fața acestuia și până când nu-l repartizează pe acesta la una dintre ele.
Codurile se completează cu foarte mare atenție. Prea puține opțiuni, prea puține coduri sau coduri introduse eronat pot duce la o repartizare nedorită. După completarea fișei de înscriere și introducerea opțiunilor în calculator, elevul și părinții acestuia vor primi fișa completată pentru a o verifica. Este extrem de important ca toate informațiile să fie corecte înainte ca cererea să fie semnată. În cazul în care se observă greșeli, elevii le pot corecta înainte ca fișele să fie listate. După depunerea fișelor de înscriere urmează repartizarea computerizată a elevilor la liceele dorite. Pe 24 iulie are loc repartizarea computerizată și comunicarea rezultatelor. Apoi, în perioada 25-30 iulie, elevii vor depune dosarul de înscriere la școlile la care au fost repartizați.
Calendarul admiterii la liceu 2024
- 11 – 12, 15 – 22 iulie 2024 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a;
- 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere;
- 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată;
- 22 iulie 2024 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București;
- 23 iulie 2024 – Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată;
- 24 iulie 2024 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025. Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
- 25 – 30 iulie 2024 – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;
- 30 iulie 2024 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere;
- 31 iulie – 2 august 2024 – Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată;
Cum se calculează media de admitere la liceu 2024
Conform Ministerului Educației, media de admitere „pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională”.
Pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, pentru anul școlar 2024 – 2025, media de admitere pentru intrarea la liceu se calculează astfel:
- Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: (3 APT + MA)/4 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;
- Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + MA)/2 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;
- Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel: 0,2 MA + 0,8 NP = MFA, unde: NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.
Gradul de promovabilitate a crescut cu un procent infim
La nivelul județului Botoșani, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu cinci este de 65,6%, în creștere cu 0,3% față de rezultatele inițiale (65,3%).
La proba de Limba și literatura română, 2493 de candidați (72,03%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 2 candidați au obținut nota 10. La Matematică, 2064 de candidați (59,64%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 12 candidați au obținut nota 10.
Nicio medie de 10 în județ
Este pentru prima dată după mulți ani când în județul Botoșani nu sunt candidați cu media generală 10 nici măcar după contestații. Cea mai mare medie a fost 9,95 și a fost obținută de o elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani.