Preşedintele francez și-a pierdut aproape toată autoritatea politică şi a apărut şi ideea demisiei sale din funcție.
Președintele Macron a fost dezavuat de electoratul francez de trei ori în mai puțin de o lună, fapt fără precedent în istoria Franței. Mai întâi pe 9 iunie când partidul pro-prezidențial a obținut mai puțin de 15% în alegerile europarlamentare, Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) s-a clasat pe primul loc cu 31%, ceea ce l-a determinat să dizolve Adunarea Națională, un gest politic surprinzător, care a fost criticat de marea majoritate a clasei politice, inclusiv de o parte a partizanilor săi.
Apoi, în primul tur al alegerilor legislative din 30 iunie Ensemble (Împreună), alianța centristă pro-prezidențială, s-a clasat pe locul 3, cu 21% din voturi după RN cu 33% și Noul Front Popular (NFP, alianța stângii) cu 28%.
După ce a petrecut o bună parte a campaniei electorale etichetând Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală), principalul partid din NFP drept „extrema stângă”, care riscă să provoace război civil, președintele Macron a cerut „niciun vot pentru RN” făcând apel la un „baraj împotriva extremei drepte”, menținând însă opoziția sa față de participarea LFI la o coaliție de guvernare.
Pe 7 iulie, în turul secund al alegerilor parlamentare, electoratul a ascultat apelul la baraj împotriva RN, dar l-a dezavuat din nou politic pe președintele Macron, cu „Ensemble” obținând doar 162 de deputați (față de 250 în legislatura precedentă) și plasând NLF pe primul loc cu 182 de mandate și RN pe 3 cu 143, din totalul de 577.
Premieră istorică
Este o situație politică în premieră în cea de-a Cincea Republică fondată de Charles de Gaulle în 1958, în care în Adunarea Națională sunt prezente trei blocuri care se anihilează reciproc și în care obținerea unei coaliții stabile este practic imposibilă. Președintele Macron nu are nici posibilitatea unei dizolvări înainte de 12 luni.
Se întrevede un blocaj instituțional care depășește cadrul Constituției lui De Gaulle făcut pentru un președinte „monarh republican” cu o majoritate parlamentară la dispoziție.
În trecut, președintele Republicii a mai fost obligat la coabitare cu un guvern și o Adunare Națională de o altă culoare politică (1986, 1993, 1997), în două rânduri (1988, 2022) partidul președintelui nu a obținut majoritatea absolută în Adunarea Națională, guvernând prin angajarea responsabilității asupra proiectelor de lege prin invocarea articolului 49.3 al Constituției și supraviețuind moțiunilor de cenzură care au urmat prin abținerea unor deputați din opoziție.
Le Pen cere plecarea
Dar situația din 2024 este fără precedent și poate duce la blocaj instituțional. Au apărut și cererile ca președintele Macron să demisioneze. Fondatorul LFI, Jean Luc Melenchon i-a cerut președintelui Macron să numească un prim ministru din cadrul NFP sau să plece. Lidera de facto a RN, Marine Le Pen, a declarat că singura soluție ieșire din criza instituțională actuală ar fi demisia președintelui Macron. „Pentru a pune capăt acestor dificultăți grave cu care se confruntă țara, mă număr printre cei care cred că președintele Republicii ar trebui să demisioneze” a declarat fostul președinte al Consiliului Constituțional, Pierre Mazeaud. Chiar și în acest caz, un nou președinte ales nu ar avea dreptul să dizolve Adunarea Națională înainte de iunie 2025.
„Nu spun că este cea mai probabilă ipoteză, dar nu, nu o exclud complet. Voi lua un exemplu, care este neapărat extrem din principiu. Dacă RN are doar o majoritate relativă în Adunare, ceea ce nu este suficient pentru a putea guverna, și dacă nu există o majoritate eteroclită, de circumstanță și alternativă, capabilă să susțină un guvern de tranziție însărcinat cu urgentarea afacerilor curente timp de un an (perioada minimă stabilită de Constituție între două dizolvări, n.r.), nu văd altă soluție decât demisia lui Emmanuel Macron. Încă o dată, nu este cel mai probabil rezultat, dar este un scenariu pe care trebuie să îl aveți în vedere.”, spunea înainte de turul 1 reputatul comentator politic Alain Duhamel într-un interviu acordat site-ului La Montagne.
Există și un precedent: în 1969 în urma unui referendum privind reforma Senatului în care NU-ul a fost majoritar, președintele De Gaulle, care la acea vreme mai avea trei ani de mandat, a demisionat, singurul președinte al celei de-a Cincea Republici care a renunțat la funcție înainte de termen. Președintele Macron mai are și el trei ani din cel de-al doilea mandat și a dat asigurări că va rămâne în funcție până în 2027, când nu mai are dreptul să candideze după două mandate consecutive. După dezavuarea de către electorat de trei ori în mai puțin de o lună, președintele Macron începe să fie părăsit de aliații săi, care consideră că nu-i mai datorează nimic.
Fostul prim ministru al lui Macron (2017 – 2020), Edouard Philippe, potențial candidat la președinție în 2027, s-a distanțat de fostul său patron și a declarat că partidele de centru și dreapta trebuie să fie reconstruite, o aluzie străvezie la faptul că alianța centristă formată în 2017 pentru a-l susține pe Macron și-a încheiat viața politică. Provenit din partidul Republicanii (LR, neo-gaullist), ca și colegii săi ministrul de interne, Gerald Darmanin, și ministrul finanțelor, Bruno Le Maire, Philippe este principalul port-drapel al aripii de dreapta a macroniștilor (care sunt pe cale de dispariție) și are în mod clar în minte crearea unui vehicul politic pentru susținerea unei candidaturi prezidențiale în 2027.
