Sunt cei mai vechi martiri din ţara noastră, atestați de izvoarele aghiografice și au primit moartea martirică în cetatea Halmyris în anul 290 în timpul lui Dioclețian.
Sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului. A primit harul preoției și s-a învrednicit de darul vindecării orbilor, ologilor și a celor demonizați.
Sfântul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se convertește la creștinism în urmă întâlnirii cu preotul Epictet și împreună cu acesta ajunge în cetatea Halmyris. Mai târziu și tânărul Astion se învrednicește de darul facerii de minuni.
În acel timp, sosește în Halmyris comandantul Latronianus. Acesta află că în oraș au ajuns doi străini care prin cuvântările lor au făcut pe mulți să renunțe la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet și Astion sunt arestați și întemnițați.
Au fost supuși la diferite chinuri, dar în urma lor au rămas nevătămați. În urma acestor minuni, comandantul a poruncit să nu li se dea hrană și apă timp de 30 de zile. Vor ieși biruitori și după cele 30 de zile de înfometare.
Latronianus, văzând că nu-i poate învinge în niciun fel, a poruncit ca celor doi sfinți să li se taie capul. Trupurile acestora au fost îngropate de creștini.
După Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfinților Epictet și Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au rămas necunoscute celorlalți creștini, până în data de 15 august 2001, când ele au fost descoperite de Mihail Zahariade, conducătorul echipei de arheologi și cercetător științific principal la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București împreună cu soția lui, Ileana-Ildikó, restauratoare la Muzeul Naţional de Istorie a României și depuse în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa.
În prezent, moaștele Sfinților Epictet și Astion sunt prezente în Mănăstirea Halmyris, iar la Constanţa au rămas doar câteva părticele din sfintele lor moaște.
Lăcomia distruge fericirea
Erau pe terenul de sport unde se jucau copiii, când un elev îi puse învățătorului Mente următoarea întrebare: „Spuneți-mi, vă rog, cum se face ca toți oamenii vor să fie fericiți şi nu sunt?” Mente arătă cu mâna spre copii şi spuse: „După mine, acești copii sunt fericiți”.
„Cum să nu fie? răspunse elevul. Sunt copii şi se joacă. Dar cum este cu fericirea adulților?”
„Ca şi fericirea copiilor”, răspunse învățătorul. Şi, spunând aceasta, scoase din buzunar o mână plină cu monede de cupru şi le aruncă printre copiii care se jucau. Deodată râsul vesel muți şi copiii se îmbulziră asupra monedelor de cupru. Fiecare voia să ia cât mai multe. Strigătele şi țipetele lor au înlocuit râsul fericit. „Acum, întrebă învățătorul, cine a distrus fericirea?” „Cearta”, răspunse elevul. „Şi cearta, cine a produs-o?”. „Lăcomia, egoismul”. „Ai găsit deja răspunsul la întrebarea ta. Toți oamenii sunt dornici de fericire, dar tocmai lăcomia şi egoismul din ei ucide ceea ce ei doresc”.
Preot Olivian SANDU