Unul dintre cei mai vechi primari din județ a fost trimis pentru a doua oară în boxa acuzaților, fiind suspectat de comiterea unor fapte de natură penală. Este vorba despre primarul comunei Durnești, Vasile Sasu (PNL), care a fost trimis în judecată pentru conflict de interese și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Botoșani, care urmează să verifice în primă fază, în Cameră preliminară, legalitatea administrării probelor și a întocmirii rechizitoriului.
Dosarul a pornit însă de la o constatare a Agenției Naționale de Integritate din vara lui 2023, când inspectorii au realizat că, în perioada exercitării mandatului de primar, Vasile Sasu a semnat dispoziția privind numirea nurorii sale într-o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului. Altfel spus, el și-ar fi angajat nora în cadrul primăriei.
„În perioada exercitării mandatului de primar, a emis la data de 22 iulie 2019, un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soția fiului său ( afinul său de gradul I), respectiv a emis Dispoziția privind încadrarea acesteia în funcția contractuală de referent la Compartimentul Resurse Umane, Asistență Socială, Autoritate Tutelară și Stare Civilă din cadrul aparatului de specialitate al primarului”, au arătat atunci inspectorii ANI. Sesizarea a ajuns la Parchet, iar în urma cercetărilor primarul a fost trimis în judecată.
Judecat şi pentru complicitate la o fraudă
În boxa acuzaților au mai ajuns alte trei persoane, Ovidiu Sasu, nimeni altul decât fiul primarului, precum şi Costel Grumeza și Vlad Cojocaru, bănuiți că au fost implicați în același aranjament. Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată și a cooperativei agricole – Cooperativa Agricolă Corogea – în numele căreia au fost solicitate subvențiile nelegale. Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu aproape un deceniu, însă investigațiile au fost finalizate abia anul acesta.
„În perioada 2012-2014, cei doi inculpați, membri ai Cooperativei Agricole Corogea, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați (n.r. – printre care și primarul comunei, Vasile Sasu), ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente și declarații false și inexacte (declarații, adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 568.965 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă”, au precizat în rechizitoriu procurorii DNA.
Altfel spus, în baza unor documente nereale, cei de la cooperativa agricolă au obținut subvenții nelegale. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani, iar în prezent se află pe rolul instanței. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, toți cei trimiși în judecată vor beneficia de prezumția de nevinovăție.
SUV electric cumpărat din banii primăriei care nu se poate susţine din bani proprii
În primăvara lui 2022, primarul comunei Durnești a ajuns și în atenția opiniei publice, după ce, cu acordul Consiliului local, a achiziționat pentru primărie un SUV electric în valoare de aproape 50.000 de euro. Asta în condițiile în care instituția nu se poate descurca pe cont propriu cu banii colectați din impozitele și taxele locale, fiind nevoie de sumele de echilibrare de la bugetul de stat.
Autoturismul a fost cumpărat prin intermediul unei firme de profil din județul Suceava, iar primarul a spus atunci că achiziția a fost perfect legală, iar costul va fi amortizat în maxim cinci ani prin diferențele de preț de la carburanți. „Eu nu sunt un tip grandoman și am făcut acest lucru numai din dorința de a fi bine. Vă spun sincer – eu unul mă felicit pentru achiziția ei”, a spus atunci primarul Sasu, care a adăugat că nu va majora impozitele și taxele locale pentru a plăti mașina.
„Eu sunt primar de 14 ani (n.r. – din 2008) și niciodată nu am majorat impozitele doar din dorința de a aduna mai mulți bani la primărie. Impozitele au crescut doar atunci când m-a obligat legea, fiind vorba de acea indexare impusă de inflație”, a subliniat atunci Vasile Sasu. De altfel, el a fost ales din nou primar al comunei la alegerile locale din 9 iunie a.c.
Monument ridicat pentru un bandit antisemit
În 2021, comuna a fost din nou în centrul unui scandal după ce administrația locală a decis să ridice un monument şi o troiţă dedicate unui bandit antisemit, condamnat la puşcărie pentru jafuri, omor şi înşelătorii.
La eveniment au participat liderii PNL, partid din care face parte şi actualul primar Vasile Sasu, dar şi preoţi din comunitate, care au susţinut o slujbă. Pentru realizarea acestora s-ar fi cheltuit aproape 50.000 de lei pentru monument, însă nu există date despre o licitație de achiziție materiale sau construcții de monumente deoarece acestea au fost luate din Republica Moldova. Vasile Sasu a susținut atunci că există și săteni care au contribuit cu diverse sume la realizarea monumentului.