Datoria istorică a municipiului Botoșani către lichidatorul Termica va fi achitată cu sprijinul Guvernului. Primăria va primi 59 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Executivului, prevăzut în bugetul de stat, pentru municipiul Botoșani.
Fondurile acordate unității administrativ – teritoriale botoșănene vor fi utilizate pentru stingerea obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii. Prin plățile efectuate cu sprijinul Guvernului, conturile Primăriei Municipiului Botoșani vor fi deblocate.
Prin urmare, demersurile întreprinse în acest sens, la nivel central, de primarul Cosmin Andrei, președintele CJ Doina Federovici și ministrul Marius Budăi au avut dat roade în condițiile în care toți trei sunt, la fel ca și prim-ministrul Marcel Ciolacu, social democrați.
Aceasta este cea de-a doua tranșă de bani acordată de Guvern municipiului Botoșani pentru stingerea datoriei față de lichidatorul Termica, după ce, tot din fondul de rezervă, a fost alocată suma de 50 milioane de lei.
Datorie de peste 100 de milioane de lei
Datoria din cauza căreia s-a ajuns la această situaţie a fost de aproape 108 milioane de lei. Primăria a mai fost într-o situaţie similară la sfârșitul anului 2022. Atunci, după ce conturile instituției au fost blocate, municipalitatea a obținut 50 de milioane de lei de la Guvern pentru a achita aproximativ jumătate din suma percepută de lichidator. În prezent, mai are de achitat 59 de milioane de lei, motiv pentru care conturile primăriei au fost blocate din nou.
Practic, la peste un deceniu de la închiderea Termica, municipalitatea are încă probleme din cauza societăţii. Acestea pleacă de la modul în care municipalitatea a preluat în 2010 patrimoniul Termica, pe care l-a predat noului operator, Modern Calor.
Falimentul societăţii Termica a fost declarat în 2010
Termica, societatea de termoficare a Consiliului Local Botoşani, a intrat în faliment în 2010, cu datorii de peste 120 de milioane de lei. Atunci exista riscul ca oamenii racordaţi la sistemul centralizat să rămână fără căldură. În acest context autorităţile locale de la acea vreme au decis să închidă Termica şi să facă o nouă societate de termoficare, respectiv Modern Calor.
Patrimoniul Termica a fost preluat de municipalitate. În 2011, Lulu Dascălu, lichidatorul societăţii, a dat în judecată Primăria Botoşani, motivând că patrimoniul transferat către noua societate ar fi fost subevaluat. Mai mult decât atât, a reclamat că Primăria nu a predat la timp nici punctele termice, încasând bani din chirii, sume cuvenite, de fapt, fostei societăţi Termica, preciza lichidatorul. Lulu Dascălu a cerut în instanţă anularea facturii de transfer al patrimoniului Termica către Primărie, dar şi suma aferentă chiriei încasată de municipalitate de pe punctele termice. În total, Primăriei i se cereau în instanţă în jur de 16 milioane de euro.
În anul 2011, când lichidatorul Termica iniţia primele procese în instanţă, municipalitatea semna contractul pentru 45,2 milioane de euro, bani care au fost investiţi în reabilitarea sistemului de termoficare. Proiectul s-a încheiat în decembrie 2015.