Românii sunt, în general, un popor tolerant și cu memorie scurtă. În general, deoarece românul nu uită și nu trece cu vederea vinovăţii mărunte, dar e iertător și generos adesea până dincolo de inconștiență cu cei care ne conduc destinele. Cănuță – om sucit de anvergură națională. Românul e în stare să nu vorbească ani de zile cu vecinii sau cu rudele pe motiv de „am auzit că m-a vorbit de rău” sau „nu mi-a plăcut cum s-a uitat la mine”, dar votează cu nonșalanță indivizi care nu merită doar pentru că, în ultimele zile de mandat, aceștia s-au apucat să încălzească mămăliga. Cam dificil de trecut cu vederea activitatea febrilă din municipiu în luna de dinaintea alegerilor locale. Peste tot erau utilaje și muncitori. Se asfalta, se trasau marcaje rutiere și treceri de pietoni, se lucra la spații verzi… Unde-s muncitorii, unde-s utilajele? Cică s-ar fi mutat la periferie. E nevoie de implicare și în zonele periferice ale urbei, însă mă îndoiesc că pe acolo se muncește așa cum se muncea prin centru chiar în ajun de alegeri, mai ales că treaba a cam rămas neterminată. S-a asfaltat și nu prea, marcajele nu s-au trasat și, foarte probabil, nici nu o să se mai traseze. Majoritatea școlilor din oraș au fost băgate în reabilitare ceea ce nu e un lucru rău, problema e că toate șantierele au fost deschise în acest an și în timpul cursurilor, ceea ce a bulversat aiurea rău de tot orarul elevilor. Chestia aia cu „cine are de învățat învață oriunde și oricum” nu se aplică la orice și oricine. La câte școli închise avem în oraș, se putea face reabilitarea celor existente prin rotație și relocarea elevilor în școlile nefolosite. Era un efort din partea părinților, dar nu unul imposibil, iar orarul copiilor n-ar fi avut de suferit.
Una peste alta, am rămas cu ce am avut, deși în patru ani lucrurile s-au mișcat mai puțin decât s-au agitat într-o lună, iar pentru asta primarul trebuia sancționat, nu răsplătit. Am rămas cu liniile de tramvai pe Calea Națională, o veritabilă arteră a rușinii. Plină de gropi și denivelări, cu nici măcar o gură de canal la nivelul asfaltului, cu șine pe care de ani întregi nu mai circulă tramvaie și nici nu o să circule, asta este Calea Națională, locul unde primarul și mama lui sunt pomeniți de orice șofer care-și rupe mașina în două. Nu știu ce sentimente or fi încercat botoșănenii când au aflat rezultatele scrutinului unic pentru alegerea primarilor, dar eu am trăit senzația celui tras pe sfoară. Tras pe sfoară cu mâna altora, a celor care au trecut cu vederea patru ani de totală lipsă de implicare și au votat cu entuziasm pentru continuitate, pentru încă patru ani în care nu o să vedem nici străzi asfaltate și nici alte investiții în infrastructură. Apropo, Strada Marchian a fost asfaltată într-o perioadă rezonabilă, la fel s-a întâmplat și cu Strada Primăverii după scoaterea dalelor de tramvai. Deci s-a putut… S-a putut, dar doar când alegerile băteau la ușă și asta nu mai sună deloc a „bun gospodar”, sună a prosteală pe față. S-a mizat pe toleranța românului, care nici măcar nu a clipit când a aflat că primarul e vizat de anchete DNA pentru infracțiuni de tot râsul, respectiv crini imperiali și favorizarea gagicii. Apropo, chiar nu-i găsim și noi o mândruță iubitoare de asfalt de calitate, care să țină mai mult la mașina personală decât la flori? Crinii s-au scuturat deja și în curând vine toamna, apoi iarna, pe când de asfalt de calitate te poți bucura pe tot parcursul anului.
Străzi asfaltate, un oraș curat… Astea nu sunt chestii extraordinare, cu care să te lauzi la final de mandat, sunt chestii care ar trebui să țină de normalitate, nu doar de o lună la patru ani. Din păcate, noi doar de așa ceva avem parte și nici măcar nu ne-am obosit să facem efortul minim pentru a schimba ceva, deși stătea în puterea noastră și era de unde. Era de unde dacă ținem cont de prestația primarului din cei aproape patru ani. Adică nu mare lucru. Și, când nu e vorba de mare lucru, poți găsi lesne ceva măcar la fel de bun. Sau rău…
