duminică, iulie 7, 2024
AcasăLocalTânăr prins drogat la volan, după un accident produs în Bucecea

Tânăr prins drogat la volan, după un accident produs în Bucecea

Un accident de circulație produs luni (n.r. – 1 iulie a.c.) pe drumul național DN29C din orașul Bucecea a scos la iveală o problemă gravă. Totul s-a întâmplat după ce in tânăr de 25 de ani, din Bucecea, a ignorat regulile de prioritate și a intrat în coliziune cu mașina unei tinere de 21 de ani. Acidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă a scos la iveală o problemă mult mai gravă.

Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au efectuat testele de rigoare și au descoperit că tânărul șofer ar putea fi sub influența substanțelor psihoactive. Rezultatele inițiale au indicat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului vinovat de accident. Întrucât testul de la fața locului nu este considerat probă în cadrul dosarului penal, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În prezent, tânărul este anchetat pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, iar cercetările continuă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.4 ° C
20.6 °
16.7 °
91 %
2.8kmh
100 %
Dum
32 °
lun
33 °
mar
32 °
mie
34 °
joi
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că vine un privat să facă bani cu parcarea la spital, că acuși se parchează și pe holuri.

EDITORIAL

Este arhicunoscută ideea că nu există român care să nu se priceapă la politică, fotbal și agricultură. Cum și eu sunt un românaș sadea,...

EPIGRAMA ZILEI

În zile hâde și ploioase Când nu e de ieșit din case, Trag concluzia amară: Am o țară ca afară…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...