spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăNaționalMircea Geoană acuzat că ar fi plagiat din preşedinţii americani

Mircea Geoană acuzat că ar fi plagiat din preşedinţii americani

Mircea Geoană ar fi plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush, se arată într-o investigație semnată de Emilia Șercan în „PressOne”.

În 2005, după 12 ani de studii doctorale, Mircea Geoană – în prezent secretar general adjunct al NATO și potențial candidat la prezidențialele din toamnă – a susținut la ASE o teză de doctorat despre integrarea României în structurile euro-atlantice în care subiectul central este comprimat în 1,4% din totalul lucrării.

Deși posesor al unei experiențe valoroase, nemijlocite, privind tema pe care și-a ales-o, Geoană – care a fost ambasador al României la Washington și apoi ministru de externe al României – nu menționează în teză nici măcar momentele-cheie, de manual, din etapele de aderare la NATO și UE, mai arată „PressOne”.

Acesta dedică zeci și zeci de pagini, în schimb, evoluției economiei americane, incluzând în teza sa considerații detaliate despre politicile monetare ale Rezervei Federale, despre felul în care autoritățile au gestionat fuziuni de corporații care ar fi pus în pericol libera competiție, dar și despre evoluția NASDAQ, a inflației sau a deficitului bugetar al SUA.

Într-o amplă discuție cu PressOne, Mircea Geoană a negat nu foarte convingător că ar fi plagiat în teza sa: „Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă. Acum…dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”.

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a respins apoi ieri acuzațiile de plagiat aduse de jurnalista Emilia Șercan. El a invocat „atacuri murdare” și o presupusă „campanie de fake-news” și a spus că „probabil că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea”.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
13.3 °
12.8 °
63 %
0.5kmh
0 %
mie
14 °
J
25 °
vin
21 °
S
18 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...