spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocalSubiecte și impresii după prima probă scrisă a Bacalaureatului (VIDEO)

Subiecte și impresii după prima probă scrisă a Bacalaureatului (VIDEO)

Emoții mari pentru absolvenții de liceu. Astăzi, 1 iulie, au început probele scrise la examenul de Bacalaureat 2024, prima probă fiind de la Limba și Literatura Română.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

La nivelul județului Botoșani, din cei 2.591 de candidați înscriși au absentat 44 de candidați. La această primă probă nu fost candidați eliminați.

Subiecte asemănătoare pentru profilul real și uman

Elevii botoșăneni s-au arătat destul de încântați de cerințele examenului. Primele două subiecte sunt identice atât la profilul real, cât și la uman, singura diferență între examene fiind ultimul subiect, unde diferă tema eseului.

La partea A a primului subiect, elevii au avut de rezolvat cinci exerciții pe baza fragmentului primit la prima vedere și anume „O vizită la Tudor Arghezi” (din volumul „Amintiri și portrete”), de Gabriel Dimisianu. La subiectul al II- lea, elevii au avut de prezentat rolul notațiilor autorului, pe baza unui fragment din piesa de teatru „Omul cu mârțoaga”, de George Ciprian.

„Pentru profilul real este cea mai grea probă dintre toate”

La ultimul subiect, respectiv al III-lea, cel mai amplu al examenului de Bacalaureat, candidații de la profilul real au avut de scris un eseu de minim 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici. Elevii de la profilul uman au avut de elaborat caracterizarea unui personaj din „Moara cu noroc”.

„A fost un subiect, din punctul meu de vedere, destul de ușor, așa cum ne-au promis cei de la Minister. Subiectul III a fost unul chiar foarte ok, cred că ne-a ajutat pentru a avea note mai mari, cred că foarte mulți elevi s-au descurcat la acest subiect. Vom vedea care vor fi rezultatele, sper chiar peste un 9,50, sunt foarte încrezătoare în ceea ce am scris. Au fost emoții, cel puțin pentru profilul real este cea mai grea probă dintre toate, dar a fost mult mai ok decât m-am așteptat. De trei săptămâni învăț încontinuu, exclusiv la Română. Din nou, pentru profilul real este foarte greu să învățăm atât de mult și destul de mot a mot aceste comentarii și subiecte, deci este destul de grea pregătirea și destul de intensă”, a declarat Eliza Curelariu, elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani.

De aceeași părere a fost și o colegă a Elizei, „cei de la Minister și-au respectat cuvântul și ne-au dat un subiect destul de ușor de accesat”, a spus Anamaria Boghian, elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani.

Un elev al Liceului Teoretic „Grigore Antipa” Botoșani, care și-a dorit să își păstreze anonimatul, a povestit că „am scris în jur de 15 pagini, aproape tot romanul, serios. Cred că am scris cel mai mult din tot liceul, incipit, final, tot. Iau o notă mare sigur, nu are cum altfel”.

Subiectele la Limba română au „răsuflat” pe Internet

Varianta de subiecte dată la proba scrisă de Limba și literatura română, la Bacalaureat 2024, a ajuns pe internet la puțin timp după ora 9, oră la care subiectele au fost primite, scrie Adevărul.

Întârzieri din cauza scanării lucrărilor

Astăzi, elevii botoșăneni au ieșit mai greu din sălile de examen din cauza timpului foarte mare alocat scanării lucrărilor. Astfel, după 12:30, când ar fi trebuit să fie plecați toți, o elevă a spus că a fost abia a doua persoană care a părăsit sala. Potrivit acesteia, scanarea lucrării a durat aproximativ șase minute. În urma unui calcul matematic rezultă că, supraveghetorii au nevoie de aproape o oră pentru a scana lucrările unui săli cu 10 elevi.

La centrele de examen unde elevii au predat lucrarea în jurul orei 11:00, procesul a fost mai rapid, iar supraveghetorii nu s-au văzut nevoiți să îi rețină și după ora 12:00. Deși profesorii recomandă tinerilor să stea până la final, unii spun că la următoarele probe vor încerca să termine de scris mai repede pentru a nu mai aștepta. „Mâine clar schimb tehnica, ies mai devreme și aia e, nu ai cum să aștepți atât”, a spus un elev.

Calendarul probelor 

  • Luni, 1 iulie: Limba și literatura română;

• Marți, 2 iulie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie);

• Joi, 4 iulie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie);

• Vineri, 5 iulie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale).

În această sesiune s-au înscris 2.790 de candidați (2.555 din seria curentă și 235 din seriile anterioare), distribuiți după cum urmează:

• Proba E. a) Limba și literatura română: 2633 candidați;

• Proba E. c) Proba obligatorie a profilului: 2677 candidați;

• Proba E. d) Proba la alegere a profilului și specializării: 2701 candidați.

Cum se face accesul în săli

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Ce este le este interzis candidaților 

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Ce riscă elevii care încalcă regulile 

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie, până la ora 12:00, iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).

Ca și în anii anteriori, numele și prenumele candidaților vor fi înlocuite de coduri.

Condiții pentru promovarea examenului 

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

• susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

• obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...