luni, decembrie 23, 2024
AcasăPrima PaginăCopil pus de tată să bea până la comă

Copil pus de tată să bea până la comă

Un copil în vârstă de 12 ani din localitatea Vlădeni Deal, comuna Frumuşica, a fost adus de o ambulanţă la spital în comă alcoolică şi cu hipotermie. Totul s-a întâmplat luni noapte, băiatul ajungând în această stare după ce chiar tatăl său i-a dat să bea, în timp ce ambii erau în vizită la un consătean. Ulterior, minorul a fost trimis să aibă grijă de cai, însă i s-a făcut rău şi a leşinat în coşul căruţei. Acesta a fost găsit de un alt amic de pahar de-al tatălui, care l-a avertizat pe părinte. Bărbatul şi-a luat copilul şi a mers acasă.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deşi băut şi el, vecinul a realizat că totul se putea sfârşi tragic pentru copil şi sunat la 112. La faţa locului a fost trimis un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care însă nu a putut ajunge la copil. Micuţul era deja acasă, iar tatăl său nu lăsa cadrele medicale să intre, spunând că băiatul nu are nimic, ţipa în curtea casei şi era însoţit şi de un câine de talie mare.

În mod paradoxal, şi cel care a apelat 112 a devenit ulterior agresiv cu cadrele medicale. „Când am ajuns la solicitare apelantul a devenit agresiv, era căzut în şanţ, murdar de noroi, încerca să se urce peste domnul doctor în maşină, eu m-am opus, iar ulterior am solicitat ajutorul poliţiei, care a venit în scurt timp”, a povestit Ovidiu Caia, ambulanţier în cadrul SJA Botoşani.

Abia după sosirea poliţiştilor, tatăl a fost convins să îşi lase copilul la spital, acesta fiind inconştient şi cu temperatura corpului de 34°C. „Copilul era în comă etanolică şi cu o hipotermie uşoară, cauzată de expunerea prelungită la frig. S-au folosit tehnicile specifice de încălzire pasivă şi a fost transportat de urgenţă la spitalul de pediatrie”, a precizat medicul Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.

Ieri dimineaţă copilul îşi revenise, acesta experimentând doar stările specifice unei mahmureli.

Anchetă demarată de Protecţia Copilului

Poliţiştii şi reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au început o anchetă, dar susţin că pentru moment nu se impun măsuri drastice în familie.

„Instituţia noastră s-a autosesizat şi a fost demarată o procedură de evaluare. Din primele informaţii, primite de la autorităţile locale, acest caz a fost un accident în familie, mai au trei copii, însă în funcţie de rezultatele anchetei sociale vom dispune o procedură de consiliere a părinţilor şi copiilor”, a precizat Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC Botoşani. Tatăl copilului le-a oferit asistenţilor sociali o explicaţie halucinantă. Acesta a povestit că l-a lăsat pe copil la căruţă şi s-a dus să vorbească cu un vecin, iar când s-a întors, după aproximativ 20-30 de minute copilul băuse jumătate dintr-o sticlă cu vin pe care acesta o uitase în căruţă. După aceea, au plecat la un alt vecin şi, profitând de neatenţia adulţilor, copilul a mai servit şi din cana lor, de pe masă.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
97 %
0.8kmh
68 %
lun
1 °
mar
2 °
mie
5 °
joi
1 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a ajuns primul, dar Federovici atacă pe turnantă.

EDITORIAL

Avem și nu avem președinte, avem și nu avem parlament, avem și nu avem guvern. Trăim consecințele unei serii de decizii proaste, începând cu...

EPIGRAMA ZILEI

Săraca vecina mea, Tinerețile-o omoară: Mai tot timpul este grea De când e ... ușoară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...