miercuri, iulie 3, 2024
AcasăLocal„Tabăra din pridvorul satului”, proiect de suflet pentru copiii din județ

„Tabăra din pridvorul satului”, proiect de suflet pentru copiii din județ

A început proiectul „Tabăra din pridvorul satului”, care-şi propune să organizeze vara aceasta 120 de tabere în comunităţi rurale în care să fie implicaţi peste 13.000 de copii din judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani.

Proiectul se derulează sub deviza „NICIUN COPIL FĂRĂ VACANŢĂ”.

Astfel, săptămâna aceasta (30 iunie – 6 iulie), în cadrul acestui proiect vor avea loc cinci tabere.

Iată unde au loc taberele

Balş (Protopopiatul Paşcani, 28-30 iunie); Buhăieni (Protopopiatul 1 Iaşi, 28-30 iunie); Icuşeni Vale (Protopopiatul Botoşani, 29-30 iunie); Bodeşti (Protopopiatul Târgu Neamţ, 30 iunie – 2 iulie); Vâlcica (Protopopiatul Paşcani, 6-7 iulie). Tot în colaborare cu Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, Parohia „Sfântul Proroc Daniel şi Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din Iaşi organizează în perioada 30 iunie – 2 iulie o tabără la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 100 de copii şi tineri.
Tabăra Floare de colţ va organiza, începând din această zi, a doua serie de tabere (30 iunie – 5 iulie) pentru copii şi tineret din această vară.

Detaliile despre acest proiect pot fi consultate pe site-ul tabarafloaredecolt.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
93 %
5.7kmh
100 %
mie
16 °
joi
20 °
vin
26 °
sâm
30 °
Dum
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe drumul spre Săveni s-au montat limitatoare de viteză de tip nou, că indicatoarele nu mai fac față.

EDITORIAL

Românii sunt, în general, un popor tolerant și cu memorie scurtă. În general, deoarece românul nu uită și nu trece cu vederea vinovăţii mărunte,...

EPIGRAMA ZILEI

În aste două entități Să poți pătrunde nu e greu De ai niscaiva „calități” : Școală puțină, bani, tupeu!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...