Alcoolul poate ucide sub forme tot mai ciudate. Un bărbat din județ a murit într-un mod cel puțin bizar. S-a întâmplat în localitatea Zlătunoaia, chiar în fața casei unui bărbat de 69 de ani.
Potrivit vecinilor, acesta era un consumator împătimit de băuturi alcoolice și asta a făcut și în ziua fatidică. Acesta stătea așezat pe un podeț din fața curții sale, la șosea, și consuma băutură dintr-o sticlă. La un moment dat, când licoarea era pe terminate, bărbatul a încercat să dea peste cap și ultimele picături, dar, din cauza stării avansate de ebrietate în care era, s-a dezechilibrat și a căzut pe spate. Deși înălțimea de la care a căzut era de aproape un metru, acesta a aterizat cum nu se putea mai rău, cu capul de betonul șanțului de sub podeț.
A suferit o fractură la nivelul coloanei cervicale, iar decesul a fost aproape instantaneu. O nepoată de-a acestuia, care trecea pe drum l-a observat în șanț și a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. Cadrele medicale nu au mai putut, însă, face nimic, fractura de la nivelul coloanei cervicale afectându-se-i bărbatului centrii respiratori. Cazul a ajuns ulterior și în atenția polițiștilor, trupul neînsuflețit fiind preluat de medicii legiști.
“În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat agent șef adjunct Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.