luni, aprilie 7, 2025

Sfânta Fevronia

A fost fiica unui senator roman. S-a călugărit de tânără într-o mănăstire din cetatea Nisibi.

A fost obligată de Silenius, un persecutor al creștinilor, să lepede credința în Hristos și să se căsătorească cu el. Fevronia refuză să împlinească cerința lui Silenius și astfel este supusă la multe chinuri: a fost biciuită, i s-au spart dinţii, i s-au tăiat sânii, mâinile și picioarele, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Din viața sa aflăm că după trecerea ei la cele veșnice, Sfânta Muceniță Fevronia se arată în ziua prăznuirii sale, în mijlocul surorilor din mănăstire. Stătea timp de trei ceasuri în văzul tuturor, apoi se făcea nevăzută. Însă, nimeni nu se putea atinge de dânsa, atunci când se arăta în chip minunat maicilor.

După moartea Sfintei Fevronia, diavolul a intrat în Silenius. Din cauza prezenţei demonului în el, Silenius s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură și a murit.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-0.5 ° C
-0.4 °
-1.7 °
73 %
7kmh
13 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...